Legendele şi legătura uimitoare dintre ochiul lui Honorus, glanda pineală şi chakra a şasea

1 shutterstock 675885772 jpg jpeg

Ai auzit, cu siguranţă, de ochiul interior, cel care vede nevăzutul. Ce este, cât e simbol şi cât realitate? Cu alte cuvinte, există al treilea ochi?

Concept ezoteric împrumutat din hinduism de către iniţiaţii occidentali, al treilea ochi este asociat cu clarviziunea, cu precogniţia, cu iluminarea. Profeţii şi proorocii Vechiului Testament erau printre cei care puteau deschide acest al treilea ochi.

Ce legătură are cu chakra a şasea

În hinduism, cel de-al treilea ochi este tocmai chakra a şasea, situată în frunte, între sprâncene. Când această zonă se activează, persoana capătă puterea de a vedea nevăzutul. Cunoscătorii susţin însă că deschiderea celei de-a şasea chakre este pe cât de spectaculoasă, pe atât de periculoasă şi este recomandată doar celor care ating un nivel înalt al conştiinţei.

Legenda neştiută a atlanţiilor buni şi răi

Există o legendă conform căreia, în vremea când Atlantida era o forţă, puterea locuitorilor continentului dispărut era dată tocmai de acest al treilea ochi, pe care ei îl aveau deschis.

Deschiderea ochiului era şi un semn de vulnerabilitate. Atlanţii răi i-ar fi putut supune în orice moment. De aceea, Marea Preoteasă le-a închis ochiul care vede nevăzutul. Chiar şi aşa, decăderea Atlantidei a fost iminentă, al treilea ochi le-a rămas oamenilor închis, iar puterea clarviziunii s-a diminuat până la dispariţie. Actualmente, puţini sunt cei care reuşesc să-şi deschidă cel al treilea ochi, ei fiind numiţi oameni cu capacităţi paranormale.

Cel de-al treilea ochi fizic

În urmă cu milioane de ani, mamiferele aveau, pe lângă perechea de ochi obişnuită, un al treilea ochi situat în creştet. De-a lungul evoluţiei, acesta a dispărut, dar a rămas ceva ce aminteşte de el la anumite şopârle şi amfibieni. Chiar şi omul are undeva în creier o „urmă‟ a acestui ochi, şi anume glanda pineală sau ochul perietal/ochiul pineal.

La început, glanda pineală era asociată, la dinozauri, cu ochiul parietal, situat în creştet şi menit să îi ajute să se ferească de atacatorii din aer. Glanda pineală este cea care se ocupă de „alternanţa‟ lumină/întuneric, de somn, dar şi de dezvoltarea şi dorinţa sexuală – perpetuarea speciei.

Asemănarea izbitoare a glandei pineale cu ochiul lui Horus

Ştiai că reprezentarea ochiului lui Horus seamănă izbitor cu cea a glandei pineale?

Ochiul lui Horus sau ochiul lui Ra, zeu egiptean, este simbol al atotputernciei zeilor, dar şi al regalităţii, care este susţinută de aceştia. Îi protejează pe cei care-l poartă şi le dă înţelepciune. Legenda spune că, în urma unei bătălii, Horus a orbit, dar a reuşit în final să-şi recapete vederea. La fel, cei care poartă biijuterii sau obiecte care smbolizează ochiul lui Horus vor câştiga victorii în orice condiţii.

@shutterstock



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg