Marchizul de Sade, aristocratul obsedat de plăceri carnale

2 600full marquis de sade jpg jpeg

Celebrul marchiz, căruia îi „datorăm” cuvântul sadism, a avut o viaţă închinată desfrâurilor erotice duse la extrem, multe dintre acestea fiind descrise în cărţile sale. Marchizul de Sade şi-a satisfăcut poftele carnale în cele mai chinuitoare moduri în cadrul unor orgii organizate chiar de el.

Pe numele său real Donatien Alphonse-François, marchizul de Sade s-a născut în 1740, într-o familie franceză bogată. Interesul faţă de desfrânare l-a manifestat încă din tinereţe, având experienţe erotice cu diverse prostituate. Nevoit să se însoare cu o femeie pe care nu o iubea, marchizul şi-a exprimat în toate operele opoziţia faţă de instituţia căsătoriei. Cu toate acestea, soţia i-a fost alături în scandalurile în care a fost implicat.

La doar 23 de ani a fost întemniţat din cauza comportamentului său sexual deviant. De altfel, şi-a petrecut, de-a lungul vieţii, 27 de ani în 11 închisori.

În 1772, a fost condamnat la moarte pentru sodomie şi uz de droguri, pedeapsa fiindu-i însă ridicată. După ce a fost încarcerat la Vincennes, a reuşit să scape cu ajutorul soţiei sale. A ajuns şi la celebra Bastilia. Din 1774 şi până în 1790, a stat în închisoare, unde şi-a conceput controversata operă. Soţia sa este cea care i-a adus instrumentele de scris şi cărţi.

În 1791 apare „Justine”, urmată de „Filosofia în budoar”. Lucrarea „Cele 120 de zile ale Sodomei” a fost descoperită în 1904. Operele sale explorează sexualitatea într-un mod tenebros, cu conexiuni între sex, crimă şi înclinaţii distructive.

A ajuns şi la sanatoriu, unde a pus în scenă piese de teatru cu conţinut erotic. Până la moarte, marchizul de Sade „a fost o combinaţie remarcabila de viciu şi virtute, crimă şi onoare, ură şi dragoste”, informează historia.ro.

Foto: historia.ro



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg