Tom Cruise, un coleg dominant şi stresant. De ce filmările alături de celebrul actor erau „un coşmar”

1 shutterstock 1129085150 jpg jpeg

Thandie Newton, actriţa care a jucat în filmul american Misiune imposibilă II (2000), a povestit cum a fost să lucreze alături de Tom Cruise, actorul principal şi producătorul filmului de acţiune.

Actriţa are 47 de ani, fiind cunoscută şi pentru rolurile din Beloved (1998) şi Crash (2004). 

shutterstock 1123987286 jpg jpeg

„Îmi era frică de Tom. Era o persoană foarte dominantă şi a făcut eforturi să fie o persoană cât se poate de drăguţă, însă a pus prea multă presiune”, a povestit aceasta într-un interviu acordat site-ului Vulture.com

Actriţa a explicat o scenă în care atât ea, cât şi Tom Cruise apăreau pe balcon:

„Eram frustraţi unul pe celălalt. Nu a fost un scenariu foarte bine scris. Regizorul John Wood nu era acolo. A trebuit să ne inversăm rolurile şi să le înregistrăm, aşa că am filmat întreaga scenă ca eu fiind el, iar el fiind eu. Pur şi simplu, am intrat într-o situaţie nesigură şi neplăcută pentru mine. Mi-a fost ruşine”, a spus Thandie. 

Mai târziu, i-a povestit directorului Jonathan Demme că „a fost un coşmar” să lucreze alături de Tom Cruise. Apoi, actorul a sunat-o şi, pentru moment, a crezut că ar putea să-i ceară scuze, însă nu a fost aşa. 

„A fost ceva de genul <<Vom refilma scena săptămâna viitoare>> (...). A doua oară, am dat tot ce am putut ca să fie bine, i-am oferit ceea ce avea nevoie. Îşi dorea să deţină el controlul”.

„Nu cred despre el că ar fi o persoană neplăcută, ci este doar foarte stresat”, a mai spus actriţa.

Vedeta a învăţat despre ea, în terapie, că este o persoană valoroasă şi dacă ar da timpul înapoi, i-ar fi putut spune lui Tom Cruise că nu este nevoie să facă schimb de replici şi de roluri. 

Seria Misiune: Imposibilă este o serie de filme de acţiune bazată pe serialul de televiziune din 1966 şi 1988 cu acelaşi nume. Prima parte a început în anul 1996, urmând ca alte părţi să apară în 2000, 2006, 2011, 2015 şi 2018. 

FOTO Shutterstock.com 



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg