Vezi ce semn reprezinţi în zodiacul american

1 66892 original jpg jpeg

Americanii se gândesc mult la numele copilului. Acestea trebuie să ai nişte rădăcini în forţele naturii, a religiei, dar şi caracteristici ale marilor personalităţi. Aceştia au un fel de înţelepciune şi conexiune cu natura, iar amerindienii au propriile lor semne zodiacale care reprezintă un animal.

Data naşterii arată ce animal reprezinţi. Iată datele şi ce reprezintă ele:Vidră 20 Ianuarie – 18 Februarie

Aceasta este de multe ori ciudată şi imprevizibilă. Ele ştiu singure cum să obţină ceea ce le trebuie,iar această abordare netradiţională îi pune de multe ori în dificulatate. Vidara este foarte eficientă,are un mod unic de gândire şi de creativitate. Ştie cum să privească lucrurile,are o imaginaţie peste măsură şi este foarte inteligentă. Este intuitivă şi perspicace,lucru care le permite uşor să-şi facă prieteni. Este simpatică,curajoasă,cinstită,dar în acelaşi timp şi puţin emotivă. Dar poate deveni rebelă şi retrasă.

Lup 19 Februarie – 20 Martie

Sensibil,emotiv şi compătimitor,lupul este adevăratul iubitor al zodiacului în toate sensurile. Lupul crede că ceea ce nevoie este iubirea,şi mereu este în căutarea ei. Cu toate acestea,acest simbol nativ american poate fi un pic în contradictoriu,deoarece lupul are nişte standarde acerbe pentru independenţă. Imaginea acestuia este ”lupul singuratic”. Acestuia îi place ca partenerul să fie romantic,deoarece acest lucru îl face să fie mai blând şi grijuliu,dar nu uită să menţină un aspect al independenţei în personalitatea lor. Lupul este pasional,generos,blând,afectuos,dar uneori poate fi imposibil sau obsesiv.

Şoim 21 Mai-  19 Aprilie

Această pasăre este un liber natural născut şi poate fi întotdeauna privit pentru corecta judecată pe care o face,şi pentru mintea limpede. De asemenea,nu pierde timpul niciodată. Ia măsuri atunci când este necesar şi mereu fac ceea ce îşi propun. Sunt persistenţi şi ambiţioşi,având întotdeauna iniţiativa. Are personalitatea perfectă pentru sport şi proiectele care se fac în echipă,deoarece lucrează extrem de bine cu alte persoane. Un dezavantaj poate fi că,uneori devine arogant,asta de obicei când îţi exprimă opiniile. Şoimul,literalmente pluteşte în capacitatea sa de a menţine pasiunea de foc în relaţiile romantice,dar uneori pot fi nepoliticoşi,întoleranţi sau nerăbdători.  

Castor 20 Aprilie – 20 Mai

Castorul pune unn mare accent pe depăşirea şi adaptarea la situaţii dificile. Extrem de eficient,punctual şi strategic,este cel mai bun la afaceri. Viclenia lor este o forţă care poate fi socotită ca o luptă,iar capacitatea lor mentală este deosebit de clară. Cu toate acestea,prevede atunci când se apropie un pericol. Acest simbol nativ american este genial şi lucrează cu mult tact. Castorul poate fi grijuliu,de ajutor,loial,dar poate fi şi laş,trece prin momente de anxietate sau să fie posesiv.

Căprioară 21 Mai – 20 Iunie

Plină de viaţă şi ageră la minte,căprioara este cu adevărat muza zodiacului. Cu inspiraţie şi umor,ele pot atrage cu uşurinţă atenţia şi să ajungă în central atenţiei,iar altele sunt captivate de personalitate. În schimb,este o bună comunicatoare şi este mereu atentă la ceea ce se întâmplă în jur. Acest semn foloseşte de multe ori acest lucru în avantajul ei şi poate deveni profund obsedată de imaginea personală. Radiază energie bună,cu toate acestea uneori poate fi capricioasă,leneşă sau amândouă în acelaşi timp.

Ciocănitoare 21 Iunie – 21 Iulie

Ciocănitoarea este de departe cel mai cult semn nativ american. Acestea sunt bune ascultătoare,sunt empatice şi înţelegătoare,ceea ce le face să fie bune comunicatoare. Sunt bune partenere,sunt loiale şi mereu gata să ofere ajutor,şi în plus,sunt foarte,dar foarte romantice. Îşi fac prieteni adevăraţi,iar alte calităţi bune ale acestora includ capacitatea naturală de a fi modeşti,sunt organizate şi econome. Cu toate acestea,ele pot fi,uneori,geloase,furioase sau duşmănoase.

Somon 22 Iulie – 21 August

Acest semn emană o energie pe care toată lumea ar vrea s-o aibă. Sunt mereu concentraţi,creativi şi este un motivator natural. Încrederea somonului este ireală,iar entuziasmul lor este molipsitor. Oamenii născuţi sub acest zodiac atârnă şi analizează fiecare cuvânt,deoarece este abilitatea lor naturală de a atrage admiratori şi sunt foarte fideli. Somonul este generos şi inteligent,aşa că nu e de mirare de ce îşi fac prieteni aşa de repede,oriunde ar merge. Acest simbol american îţi exprimă nevoia de ambiţie,golurile şi scopul. Acesta este desigur calm,stabil şi căruia îi place să dăruiască,dar uneori,poate fi egoist sau intolerant.

Urs 22 August – 21 Septembrie

Echilibrat,pragmatic şi metodic,oamenii care sunt născuţi în această perioadă,sunt cei de care ai nevoie ca să-i ai alături. Nivelul lor de confuzie îi face să fie foarte buni în problemele financiare,precum şi un bun partener de afaceri. Ursul întruchipează cu adevărat vocea raţiunii,este înzestrat cu generozitate,cu o inimă mare,ceea ce îi face buni familişti. Are tendinţa de a fi timid şi modest,dar în plus,are o capacitate mare de răbdare şi toleranţă,care îl face să fie un bun profesor,antrenori şi mentor. Uneori,ursul poate fi sceptic sau retras,dar personalitatea lor generală este bunătatea.

Corb 22 Septembrie – 22 Octombrie

Corbul este entuziast şi un bun antreprenor,şi poate fi destul de fermecător. Îşi face prieteni cu uşurinţă,deoarece celor din jur le place energia lor dinamică şi farmecul pe care îl au. Din acest motiv,oamenii caută opiniile şi ideile celor care sunt născuţi în această perioadă,într-un mod constant. Acesta este atât de comod şi diplomatic,precum şi la fel de romantic şi un bun vorbitor. Într-o relaţie este răbdător şi intuitiv,ceea ce reprezintă un avantaj,dar cu toate acestea,corbul poate fi inconsistent,exigent sau dur.

 Şarpe 23 Octombrie – 22 Noiembrie  

Un nativ simbol american extrem de spiritual,Şerpii sunt în ton cu probleme de inimă şi iluminaţi interior,făcându-i buni lideri spirituali naturali. Aceştia sunt cunoscuţi pentru capacitatea lor uimitoare de vindecare,care le permite să exceleze în orice profesie medicală. Perspectiva filozofică a şarpelui poate fi oarecum intimidantă pentru alţii,şi acest semn poate fi privit cu oarecare reţinere. Nu lăsa ca acest lucru să te facă să renunţi.  Şarpele este unic,perspicace şi profund secretos,dar şi plin de compasiune şi sensibil. În schimb,poate deveni violent la dispoziţii anormale.

Bufniţa 23 Noiembrie – 21 Decembrie

Bufniţa zboară la înălţimi mari,ceea ce-l face un semn dificil. Este schimbătoare şi flexibilă ca vântul. Cu căldura ei naturală,bufniţa îşi face repede prieteni. Iubeşte să trăiască într-un mod alert,rapid şi le place să aventureze. Acest lucru poate duce la nepăsare şi neglijenţă,cu toate acestea nu este un semnul distractiv,iubitor şi lipsit de giji din zodiac. Ele fac viaţa mai interesantă,lucru care îi face mari artişti şi profesori. Sunt sensibile,energice şi atente,dar pot fi şi excesive şi indulgente.

    Gâscă 22 Decembrie – 19 Ianuarie        

Complet ambiţios şi căruia îi place să ordone,cei care se regăsesc în această zodie a animalelor,urmăresc orice activitate care este pusă în faţa faptului împlinit cu o tenaciate incredibilă. Acest semn stabileşte standarde şi obiective înalte pentru sine,dar niciodată nu reuşeşte să le îndeplinească,chiar dacă sunt hotărâte să reuşească cu orice preţ. Aceştia nu au duşmani pe alţii,ci se duşmănesc cu interiorul lor. Personalitatea utilă le face să fie perfecte pentru afaceri şi competiţii sportive. Gâsca este pasionată,socială şi plină de umor,dar dacă nu este atentă,poate cădea în comportamentul obsesiv sau dependenţei.



Recente

Brad Pitt  sursa foto   profimedia jpg
Scarlett Johansson  foto   Profimedia jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Alain Delon  foto   Profimedia jpg
Jupiter in Rac jpeg
Horoscop primavara FOTO Shutterstock jpg
64 65 shutterstock 1601037709 jpg
shutterstock 2344104483 jpg
miliardar rus  foto   Instagram jpg
profimedia 1000304137 jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  13 jpeg
Sarah Jessica Parker  foto   Profimedia jpg
Jenna Bush  foto   Profimedia jpg
Kelsey Grammer  foto   Profimedia jpg
1 jpg
Gloria Estefan  foto   Profimedia jpg
Barbra Streisand  foto   Profimedia jpg
Cartea Sanatatii v11 Mihai Craiu jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt  foto   profimedia jpg