Adele, mai slabă cu 10 kilograme. Cum a reuşit

4 adele jpg jpeg

Cântăreaţa britanică Adele a reuşit să slăbească aproximativ zece kilograme, la scurt timp după ce s-a aflat că divorţează de soţul ei, Simon Konecki. Un simplu exerciţiu ar fi ajutat-o să topească kilogramele.

Adele a reuşit să slăbească peste 10 kg şi arată foarte bine. Cântăreaţa a postat o fotografie alături solistele de la Spice Girls şi pare că se simte extraordinar, deşi nu se află într-o perioadă tocmai bună din viaţa ei. Recernt, ea s-a despărţit de soţul ei, Simon Konecki.

Adele a reuşit să slăbească 10 kilograme cu un sigur exerciţiu jpeg

Probabil că divorţul prin care trece a afectat-o şi fizic, însă ceea ce a ajutat-o pe Adele să slăbească ar fi fost câteva exerciţii fizice.

Se pare că Adele ar fi luat clase de ”Reformer Pilates”, tot mai populare în rândul vedetelor.

Se pare că Adele a fost încurajată de prietena ei,  Ayda Field, să încerce aceste exerciţii şi se simte mai bine ca niciodată.

„Adele se simte bine cu ea şi se vede ca o prioritate, pe lângă a fi mamă pentru Angelo. Iubeşte noua ei rutină fitness şi chiar funcţionează pentru ea. E un bonus faptul că a slăbit”, a declarat aceasta.

adele a slabit jpg jpeg

Adele l-a născut pe fiul ei, Angelo, în 2012. Artista în vârstă de 30 de ani s-a căsătorit cu Konecki, fondatorul drop4drop, o organizaţie de caritate care luptă pentru accesul global la apă potabilă curată, în 2016, după cinci ani de relaţie.

Cel mai bine vândut artist născut la Londra, Adele este cunoscută pentru albumele ei de top: “19”, “21″ şi “25”.

Sursă: mirror.co.uk



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg