Aşa poţi arăta cu 10 ani mai tânără!

1 61765 original jpg jpeg

Trecerea anilor, mai ales la femei, se manifestă în primul rând la nivelul feţei. Simţitor, pielea îşi pierde din elasticitate, iar ridurile îşi fac treptat apariţia. Medicii esteticieni propun soluţii rapide de întinerire facială, cu ajutorul cărora poţi să arăţi cu până la 10 ani mai tânără.

Prevenirea cutelor inestetice este dificilă,iar atunci când acestea se instalează,devin o problemă greu de ascuns cu trucuri cosmetice.

,,Pe măsură ce înaintăm în vârstă,capacitatea de regenerare a celulelor pielii este din ce în ce mai scăzută. Ridurile fine de la colţurile ochilor,de pe frunte sau dintre sprâncene sunt printre primele care apar imediat după vârsta de 20 de ani,şi pot cunoaşte o ascensiune rapidă în funcţie de gradul de hidratare al tenului şi expresivitatea feţei”,subliniază dr. Dan Mihail Stana,chirurg estetician la Clinica Efigia.

Medicii esteticieni oferă astăzi o gamă largă de soluţii pentru întinerirea facială şi îmbunătăţirea aspectului pielii,cele mai eficiente fiind tratamentele cu botox,injecţiile cu acid hialuronic,liftingul facial prin mezoterapie,peelingul şi dermoabraziunea. Astfel,în doar câteva ore şi prin intermediul unor proceduri puţin solicitante pentru organism,se poate redobândi un ten sănătos şi plin de elasticitate.

Botoxul – cel mai cunoscut remediu în estomparea ridurilor

Tratamentul cu botox este unul dintre cele mai cunoscute procedee de întinerire facială. Acesta acţionează asupra ridurilor prin vasodilataţie,determinând relaxarea şi întinerirea tegumentului. Efectele unei injecţii cu toxină botulinică sunt vizibile încă din primele 24 de ore după intervenţie,dar rezultatul final poate fi apreciat după o perioadă de 7-14 zile.

„Persoanele care doresc să apeleze la injecţii cu toxină botulinică trebuie să ştie că acestea au un efect limitat,care poate dura între 3 şi 6 luni,în funcţie de diluţie,porţiunea afectată şi toleranţa personală,după care procedura este necesar să se repete. Acest tip de intervenţie are un grad scăzut de dificultate şi nu necesită internare sau anestezie locală,iar prin intermediul ei se pot trata ridurile de la nivelul superior al feţei.”,sfătuieşteDr. Dan Mihail Stana.

Acidul hialuronic – cea mai rapidă alternativă anti-ageing

Acidul hialuronic este utilizat de esteticieni atât pentru umplerea ridurilor cât şi pentru mărirea buzelor,acţionând în profunzimea stratului pielii,unde formează un film transparent,invizibil şi elastic. Datorită faptului că această substanţă apare în mod normal în corpul uman,toleranţa organismului faţă de ea are un grad mai ridicat. Rolul acidului hialuronic este de a proteja şi conserva caracteristicile principale ale pielii,menţinând-o sănătoasă,vitaminizată şi elastică.

Liftingul facial prin mezoterapie – cocktailul frumuseţii

Mezoterapia este o procedură de întinerire facială prin intermediul căreia pielea devine mai luminoasă,elastică şi naturală,obţinându-se un efect denumit „meso-glow effect” sau „efect de strălucire”. Prin introducerea acidului hialuronic în cadrul substanţelor utilizate în acest proces efectul este de „meso-lifting”,iar prin reducerea ridurilor de la nivelul feţei se obţine efectul de „meso-botox”,ce conferă pielii un aspect proaspăt.

Peeling-ul – trucul frumuseţii îndelungate

Dacă ai un ten încărcat şi lipsit de vitalitate,peeling-ul este procedura ideală la care trebuie să apelezi. Efectele sale nu sunt vizibile doar la suprafaţă,ci şi asupra epidermei şi dermei,deoarece distruge celulele moarte ale stratului cornos. Esteticienii recomandă această intervenţie persoanelor care au riduri sau cicatrici profunde şi nu doresc o operaţie chirurgicală.

Dermabraziunea – reţeta tenului perfect

Această procedură estetică se aseamănă peeling-ului,dar necesită o pregătire în prealabil a pielii,prin îngheţarea suprafeţei care va fi tratată. Îndepărtarea aspectului inestetic se realizează cu ajutorul unui aparat cu motor rotativ şi o perie rigidă,ce acţionează la nivelul suprafeţei tenului. Astfel,pielea se regenerează şi capătă o textură şi un aspect vizibil îmbunătăţit.

Indiferent de procesul estetic la care se apelează,specialiştii recomandă o alimentaţie echilibrată,bogată în vitamine,fibre şi proteine,precum şi folosirea produselor dermatologice specifice tipului nostru de ten.



Recente

miri  sursa foto   Shutterstock jpg
Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 1125417326 jpg
Gene Hackman  foto   Shutterstock jpg
Regina Elisabeta a II a, Melania Trump  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2060181572 jpg
Olivia Culpo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Jada Pinkett Smith  foto  Shutterstock jpg
Paris Hilton  foto   Instagram jpg
emma inimioara jog jpeg
Gene Hackman și soția  foto   Shutterstock jpg
Jennie Garth, Shannen Dohaerty  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
shutterstock 1962242731 jpg
carte  foto   Shutterstock jpg
Gene Hackman și soția  foto   Shutterstock jpg
Zodii care aduc prosperitate in martie 2025  Sursa foto shutterstock 2425256631 jpg
shutterstock 1596680992 jpg
nunta  foto   Instagram jpg