Aurelian Temişan, despre cel mai greu moment din carieră: „Am simţit presiunea unei ţări întregi pe umerii mei“
Aurelian Temişan s-a lansat în muzică în 1989, iar de atunci cariera sa artistică a evoluat continuu. În prezent, îl putem urmări la concerte, la teatru, dar şi în emisiuni TV. Familist convins şi un tată exemplar, Aurelian ne-a împărtăşit cum a reuşit să clădească o familie frumoasă şi o carieră de succes.
Cum arată o zi din viaţa lui Aurelian Temişan?
În mod normal, nicio zi nu seamănă cu alta! Începutul e acelaşi, mă trezesc, îi mulţumesc bunului Dumnezeu că am zâmbetul pe buze, că am aşa oameni frumoşi în jurul meu, mă refer în primul rând la Dora şi la Monica. Apoi, dacă am ceva în plan stabilit cu o zi înainte, încerc să îl duc la bun sfârşit cu succes, dacă nu am, şi îmi fac programul în ziua respectivă, atunci e şi mai interesant că e vorba de neprevăzutul care te surprinde tot timpul.
Ce te-a atras la emisiunea ,,Te cunosc de undeva!“?
Nu ştiu dacă m-a atras proiectul în sine, pentru că era o noutate absolută pentru toţi cei care participam la casting pentru rolul de jurat. Apucasem să urmăresc doar câteva momente din emisiunile din Spania („Tu cara me suena“). Mi-a plăcut ideea de a-mi vedea colegii transformându-se şi scoţând din ei valenţe, talente pe care nu credeau că le pot avea. Asta au dovedit, în cei nouă ani de zile, toţi cei care au trecut pe la „Te cunosc de undeva!“, că au capacitatea de a se transforma, de a se mula pe unele personaje, de a nu le reuşi altele, pentru că n-ai cum să fii genial în toate. Ador acest proiect şi sper să ţină cât mai mult.
Ce te-a determinat să alegi o carieră artistică?
La un an şi un pic de la debut, spre finalul anilor ‘90, când mai jucam şi handbal, deşi eram deja cunoscut în lumea muzicii, a trebuit să iau o hotărâre spre ce sau cu ce să merg mai departe. Şi, oricât de mult mi-a plăcut sportul, handbalul în special şi jocul de echipă, am decis să renunţ la sport în favoarea acestui nou culoar, pentru că deja începusem să iubesc atât de mult scena şi felul în care transmiţi un sentiment către cei din faţa ta, încât am renunţat la handbal.
Eşti de 30 de ani în lumina reflectoarelor. Cum a fost la început şi cum vezi acum lumea showbiz-ului românesc?
Treizeci de ani cu de toate. Mă simt minunat în lumina reflectoarelor şi cu cât trece timpul, cu atât mai mult îmi dau seama că am făcut o alegere bună. De fapt, nu ştiu dacă am ales eu sau profesia m-a ales pe mine. A fi pe scenă şi a putea comunica cu publicul este un har, pe care poţi să îl ai sau nu. Mulţi veniţi, puţini rămaşi, cum se spune. Sunt foarte mulţumit cu ceea ce mi se întâmplă şi pentru asta îi sunt dator vieţii.
Ce a însemnat perioada de carantină pentru tine, ca artist?
Această perioadă de carantină, de „despărţire“ de publicul drag, a însemnat o lecţie, cred că cea mai importantă lecţie din viaţă, şi anume să preţuim şi mai mult ceea ce avem, atunci când avem. Îmi e dor de mulţime, de toate vocile la unison, cântând acel refren al melodiei, de energia pe care o degajă publicul şi de energia pe care o transmit şi o primesc înapoi de la el.
Care a fost cel mai greu rol al tău?
Hai să nu îi spunem rol. Cel mai greu moment a fost atunci când am participat la Cerbul de Aur, din partea României, evident. N-am să uit niciodată, am simţit presiunea unei întregi ţări pe umerii mei, pentru că toţi aşteptau imposibilul de la reprezentatul României. Oricât de bine am cântat, nu a contat, erau alte „jocuri“ la momentul respectiv. Dar a fost bine, ca şi participare.
Cum ai menţinut flacăra aprinsă în 14 ani de căsnicie cu Monica Davidescu?
Nu ştiu dacă există reţetă pentru continuitate şi pentru constanţă într-o relaţie, ci pur şi simplu ţine totul tot de o „loterie“ invizibilă, ca să spun aşa. Suntem datori să ne înţelegem. Nu suntem datori să stăm împreună, dacă nu ne mai înţelegem, dar suntem datori să ne înţelegem, să ne cunoaştem stările şi să lăsăm de la noi atunci când simţim că situaţia se tensionează, tocmai ca să nu se creeze acele conflicte.
Ce calităţi apreciezi cel mai mult la o femeie?
În primul rând, când vezi o femeie de la distanţă, de pe trotuarul celălalt, să spunem, trebuie să îţi placă cum merge, felinitatea ei. Când te apropii, lucrurile se schimbă: fie se accentuează, fie se „rup“. Trebuie să te atragă modul în care ştie să discute, modul în care ştie să pună întrebări, să răspundă. Cel mai tare îmi place echilibrul unei femei, fermitatea şi felul în care ştie să iasă din situaţii uneori greu de înţeles pentru alţii.
Ce te ajută să te menţii în formă?
Nu sunt nici împătimitul sălilor de forţă şi nici al alimentaţiei foarte stricte. Probabil că şi înalţimea mă ajută mult, dacă iau câteva kilograme, ele se depun proporţional, pe toate părţile, şi atunci nu prea se simt. Sunt atent în general la ceea ce mănânc. Merg la sală de câte ori pot, deşi trebuie să recunosc faptul că în ultima vreme am devenit destul de comod, prefer în fiecare zi câte un meci de fotbal care să mă reactiveze, decât o sală de fitness. Şi, deşi am destul de mulţi prieteni buni care sunt instructori de fitness, prefer să mă abţin de la mâncare, decât să merg la sală.
Ce înseamnă pentru tine fericirea?
Fericirea e măsurată în fracţiuni de secundă. Fericirea pentru mine înseamnă simplitate, înseamnă un zâmbet, un gest, respiraţia cuiva, înseamnă micile momente pe care mulţi nici măcar nu le văd.
