Ben Affleck ar da milioane de dolari ca să scape de Jennifer Lopez! Reacția vedetei
Câte umilințe mai poate îndura și JLo de la fostul ei soț?! Diva latino a mai primit o lovitură de la actorul hollywoodian, însă are o reacție lăudabilă.

Cei doi foști soți și-au finalizat divorțul anul acesta, în ianuarie, după ce Jennifer Lopez a depus actele de divorț anul trecut, chair în ziua în care se împlinea a doua aniversare a mariajului lor. Însă, chiar și după ce și-au încheiat socotelile unul cu altul, Jen și Ben tot mai au ceva în comun – casa lor de multe milioane de dolari, pe care nu reușesc s-o vândă!
JLo și Ben Affleck au cumpărat o vila imensă în Beverly Hills în mai 2023, cu 60,8 milioane de dolari. Și, după ce au hotărât să se despartă, cei doi foști soți au pus la vânzare căminul matrimonial la un preț și mai piperat – 68 de milioane de dolari. Doar că nu se vinde de niciun fel!
Nerăbdător, Ben a apucat să le spună apropiaților că ar da milioane bune din buzunarul lor doar ca să scape de Jennifer. Fix așa au picat cuvintele lui deloc plăcute! De fapt, voia să spună că e dispus să facă reduceri consistente la casă doar ca să se vândă odată și fiecare proprietar să-și poată vedea apoi de viața lui și de alte investiții imobiliare. Pentru că sunt prea mulți bani blocați în acea achiziție uriașă.
E de înțeles ce-și dorește actorul de la Hollywood, însă pasionala Lopez n-a primit bine vestea că cel de-al patrulea ei fost soț o vrea atât de mult dispărută din viața lui, încât e dispus să achite nota de plată pentru așa ceva, ca să spunem așa.
Ei bine, nicio declarație sau chiar acțiune a vreunui bărbat din viața lui Jennifer n-o poate opri pe vedeta portoricană să facă ce are ea de făcut – să impresioneze publicul. Așadar, Jen a pășit mai zâmbitoare ca niciodată prin Los Angeles recent, de parcă nimic n-o poate afecta. Și așa și este – Lopez nu se poate uita în spate la orice cuvințel debitat de unul și altul, ci vrea întotdeauna să privească înainte și să se concentreze la ce-I poate rezerva viitorul bun și frumos.
U alte cuvinte, diva de 55 de ani arată demențial și pare și că se simte extrem de bine, chiar și după ce aude tot felul de trăsnăi din partea celor care fac parte din viața ei sau au făcut. Totuși, mai există ceva ce-i leagă pe Jen și Ben, în afară de casa lor comună – copiii lor. Și, de dragul lor, Jennifer e dispusă să șteargă cu buretele toate răutățile care i se spun. Laudabil, nu-i așa?
foto - Instagram