Carmen Brumă: „Am trăit o experienţă traumatizantă, care s-a transformat într-o poveste reuşită”

4 62992 original jpg jpeg

Vedeta de televiziune descrie lungul drum pe care l-a făcut de la statutul de supraponderală la cel de mămică în formă, la Constantin 60’, duminică, de la 22:30, la Prima TV.

Este cunoscută drept una dintre cele mai în formă vedete de televiziune,dar n-a fost dintotdeauna aşa. Carmen Brumă s-a luptat cu kilogramele în plus,nu puţine – peste 35!,încă din adolescenţă,iar povestea victoriei împotriva acestora o spune duminică seară,la Prima TV.Mutarea familiei la Moscova,pe vremea când Carmen avea doar 17 ani,a declanşat depresia care a fost „tratată” cu multe dulciuri. Atât de multe încât,în doar două luni,liceana a luat în greutate 37 de kilograme! „Dacă n-aş fi trecut prin această experienţă,astăzi n-aş fi ceea ce sunt. Pot să spun că întâmplarea asta m-a disciplinat”,povesteşte invitata lui Alexandru Constantin.Procesul de revenire la silueta de dinainte de plecarea din ţară a fost unul complicat. Fosta Miss Boboc (la liceul din România) a combinat înfometarea cu dietele „după ureche”,până când s-a „aşezat” pe drumul cel bun. „Am trăit o experienţă traumatizantă care s-a transformat într-o poveste reuşită”,aşa descrie Carmen Brumă acest drum.Acum,vedeta de televiziune,mama unui băieţel născut în urmă cu un an,are un regim echilibrat şi o viaţă sportivă pe care mulţi o invidiază. Aflaţi care este dieta pe care o urmează Carmen Brumă,dar şi alte secrete pentru un stil de viaţă armonios la Constantin 60’,duminică,de la 22:30,la Prima TV.



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg