Cartea Junglei. O poveste veche de 120 de ani

1 68906 original jpg jpeg

Rudyard Kipling este autorul uneia dintre cele mai cunoscute poveşti pentru copii din lume. Cartea Junglei, povestea copilului crescut în junglă alături de animale, se numără printre preferatele copiilor de mai bine de 100 de ani. Care este însă povestea ei ?

Autorul Rudyard Kipling s-a născut în India în 1865,din părinţi britanici,şi a locuit la Bombay (astăzi Mumbai) până la vârsta de şase ani.

În copilărie,a fost fascinat de poveştile despre jungla indiană şi animalele sale,şi a învăţat miturile şi legendele locale.

Apoi,după zece ani petrecuţi la o şcoală din Anglia,Kipling s-a întors în India unde s-a angajat ca scriitor şi editor la un ziar. 

Mai târziu,Kipling avea să declare că a conceput poveştile din Cartea Junglei în acea perioadă.

Suferind de insomnie,Kipling obişnuia să facă plimbări lungi pe timpul nopţii,ajungând până la marginea oraşului.

Kipling a scris apoi poveştile ca o serie de fabule,destinate să ofere copiilor lecţii de morală prin intermediul unor personaje animale.

Cele mai multe din poveştile ce compun Cartea Junglei au fost publicate în anii 1893-1894,când Kipling era deja un autor cunoscut.

Poveştile sale cu aventuri din junglă şi animale vorbitoare i-au fascinat pe copii şi adulţi deopotrivă şi,pe mulţi cititori,ele i-au familiarizat pe strini cu istoria şi cultura Indiei.



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg