Cât costă un curs de manichiură şi pedichiură. La ce să fii atentă

1 69348 original jpg jpeg

Dacă vrei să te specializezi în domeniul îngrijirii şi înfrumuseţării, un curs de manichiură şi pedichiură este prim pas absolut necesar. Iată cât costă un curs de manichiură şi pedichiură.

Cât costă un curs de manichiura şi pedichiura– La ce să fii atentă când alegi cursul

Acest tip de calificare cere o pregătire de minimum o lună şi maximum trei luni. Mai întâi,caută un curs autorizat de Autoritatea Naţională de Calificări,de Ministerul Muncii,Familiei,Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice,de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,eventual şi de Centrul Naţional de Formare şi Perfecţionare. Asigură-te că la final vei primi un certificat de calificare. Competenţele pe care trebuie să le obţii până la finalul cursului cuprind nu doar tehnicile propriu-zise de manichiură şi pedichiură,ci şi igiena şi propria proctecţie în timpul lucrului,adaptarea la nevoile clientelor,relaţia cu acestea.

Cât costă un curs de manichiura şi pedichiura – Preţul diferă în funcţie de durată şi tehnicile prezentate

În privinţa costurilor unui curs de manichiură şi pedichiură,acesta se poate ridica la 400,chiar 500 de lei. În cazul alegerii unui curs de o durată mai lungă,care include tipuri speciale de manichiură,precum pictura pe unghii,preţul poate ajunge la 600-700 de lei. Plata cursului se poate face şi în rate,cu un avans la înscriere,unele centre oferind o reducere dacă alegi un al doilea curs.

Cât costă un curs de manichiura şi pedichiura – Ce acte ţi se cer la înscriere

Cele mai multe saloane şi centre de calificare cer la înscriere următoarele documente:copie carte de identitate,copie a certificatului de naştere şi de căsătorie,copie a ultimei diplome de studii,adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea că eşti aptă pentru un curs de cosmetică,manichiură-pedichiură,unghii false (dacă alegi şi acest curs).

Cât costă un curs de manichiura şi pedichiura – Ce alte cursuri te-ar ajuta

Unele cursuri de manichiură şi pedichiură includ şi pregătire pentru viitori stilişti protezişti de unghii,care prezintă cum se aplică gelul pe unghiile naturale şi cum se fac construcţiile de unghii falsecu gel. Alteori este nevoie de un curs de specializre tehnician gel. Ideal ar fi ca,în completarea cursului de manichiură şi pedichiură,să urmezi şi un astfel de curs dedicat unghiilor false,care te ajută să deprinzi tehnicile necesare pentru aplicarea unghiilor false,cerute de multe cliente în saloanele de înfrumuseţare.



Recente

artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg
Saved by the Bell, Mark Paul Gosselaar  foto   Profimedia jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Justin Trudeau, Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian  foto   Profimedia jpg
Sienna Miller  foto   Profimedia jpg
Prințesa moștenitoare Mette Marit a Norvegiei  foto   Profimedia jpg
beautiful planets space jpg
Taylor Swift si Trence jpg
Shania Twain  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg