Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste scrisă vreodată: „O să-ți duc dorul cu pasiune și regret amarnic”
Elizabeth Taylor și Richard Burton au fost căsătoriți de două ori. Și, în ciuda despărțirilor lor furtunoase, au rămas uniți pe veci de iubirea lor nesfârșită!

Actorul a fost al cincilea soț al legendarei actrițe, dar și al șaselea, povestea lor de amor nefiind, de fapt, niciodată încheiată de-a binelea. Elizabeth și Richard s-au îndrăgostit unul de altul la filmările pentru „Cleopatra”, în 1963, iar primul lor sărut pe marele ecran a durat mult mai mult decât ar fi trebuit, regizorul încheind secvența de ceva timp, însă ei nedezlipindu-se unul de altul. Cu alte cuvinte, atracția dintre ei era aproape palpabilă.
Cei doi colegi de platou erau amândoi căsătoriți la acea vreme, însă asta nu i-a împiedicat să devină un cuplu. Au divorțat fiecare fără să mai stea pe gânduri și și-au oficializat relația în 1964. Un deceniu mai târziu, au divorțat din cauza unei relații extraconjugale a lui cu o actriță mai tânără.
În 1975, Liz și Richard au pășit din nou spre altar, doar că au ajuns la divorț destul de repede după nuntă. Idila lor, una dintre cele mai arzătoare și mai pasionale care au existat vreodată, era atât de scandaloasă, încât până și Vaticanul a considerat necesar să intervină și să numească relația lor „vagabondaj erotic”.
După ce tumultoasa lor poveste de iubire s-a încheiat, cei doi foști amorezi de la Hollywood și-au scris niște scrisori absolut emoționante. Iată una dintre ele, semnată de marea iubire a vieții lui Elizabeth Taylor:
„Deci cocoloașele mele,
Ai plecat, Dumnezeule! De-abia dacă-mi vine a crede, pentru că eu nu sunt deloc obișnuit să fiu părăsit. Dar, privind în urmă, îmi dau seama că ar fi trebuit să se întâmple și așa ceva. Tot ce-mi pasă acum – îți jur pe tot ce am mai sfânt – e să fii fericită și nici măcar nu-mi prea pasă alături de cine îți vei găsi fericirea. Adică atât timp cât invidivul te tratează bine și e de treabă… Dacă nu face asta, vin peste el cu ciocanul și fierăstrăul… Eu te voi avea în atenție pe veci, nu te voi scăpa nicicând din priviri. Să nu uiți ce calități ciudate ai! Să iei aminte că, în spatele limbajului obsecen, e o DOAMNĂ pură și remarcabilă. N-o să scapi niciodată de-a binelea de mine.
O să-ți duc dorul cu extremă pasiune și regret amarnic.”
foto - Cleopatra (1963), imdb