Cel mai mare regret al actriţei Kate Winslet legat de cariera ei la Hollywood
Kate Winslet are parte de recenzii entuziaste după rolul din drama de succes „Mare of Easttown‟ lansată în luna aprilie. În ciuda realizărilor sale de-a lungul anilor, actriţa are şi regrete.
În ciuda rolurilor ei reuşite, în special a celui de Oscar din pelicula „Titanic‟ cu care a cucerit publicul larg în urmă cu aproape două decenii, Kate Winslet îşi exprimă regretul pentru câteva alegeri făcute în cariera sa. De asemenea, a mărturisit că nu se mai simte confortabilă în anumite scene. Descoperă în ce situaţii nu se mai vede actriţa şi cu cine ar fi preferat să nu fi lucrat de-a lungul carierei sale!
Îi pare rău că a acceptat să lucreze cu anumiţi regizori
Într-un interviu acordat publicaţiei „Vanity Fair‟, actriţa şi-a împărtăşit regretele pentru faptul că a lucrat cu regizorii controversaţi Roman Polanski şi Woody Allen. În timp ce discuta despre filmul „Ammonite‟, Winslet a vorbit despre experienţa ei de la Hollywood şi despre modul în care acesta portretizează femeile. A declarat că întotdeauna a urmărit să ofere un exemplu decent pentru generaţia tânără şi s-a plâns că „oferim o lume groaznică". Actriţa şi-a exprimat regretul cu privire la lucrul cu regizorii implicaţi, ambii fiind acuzaţi de agresiune sexuală. „Mi se pare incredibil cât de respectaţi erau acei bărbaţi în industria cinematografică.‟ Este pentru prima dată când Winslet, mamă a trei copii, i-a condamnat în mod explicit pe ambii regizori după ce a lucrat cu Allen pentru filmul „Wonder Wheel‟ în anul 2017 şi cu Polanski pentru „Carnage‟ în 2011.
După mişcarea #MeToo, Winslet a început să-şi exprime public consternarea faţă de unele dintre părţile întunecate ale industriei cinematografice. În timpul discursului ei în cadrul Festivalului de film Critics Circle Londra, din anul 2018, a spus: „Mi-e clar că, fără să spun nimic, aş putea adăuga ceva în plus la angoasa multor femei şi bărbaţi curajoşi. Abuzul sexual este o infracţiune‟.
Kate Winslet regretă că n-a vorbit mai devreme în numele femeilor abuzate
Împreună cu condamnarea deciziei sale de a lucra cu Polanski şi Allen, Winslet îşi exprimă dorinţa de a da un exemplu tuturor femeilor. Recunoscând că nu poate întoarce timpul înapoi, actriţa a declarat: „Mă lupt cu aceste regrete, dar trebuie să fim sinceri cu privire la toate acestea. Filmul «Ammonite», m-a făcut să fiu conştientă de faptul că sunt şi mai angajată să onorez ceea ce vor femeile să spună prin intermediul filmlor şi cum vor să fie portretizate, indiferent de orientarea sexuală‟.
Vedeta nu se mai simte potrivită în anumite scene
Actriţa a cerut ca regizorul Craig Zobel să nu modifice la editarea finală scena în care se întrevede o parte din abdomenul ei. Chiar s-a luptat pentru a se asigura că nici materialele promoţionale nu au fost modificate inutil. Câştigătoarea premiului Oscar a recunoscut că a fost frecvent întrebată despre greutatea ei în ultimii 20 de ani. Într-un interviu pentru „The New York Times‟, a remarcat că este cunoscută pentru corpul voluptuoas. Vedeta nu s-a sfiit să-şi arunce hainele în scenele unor filme care au ajuns pe marile ecrane, chiar şi în „The Reader‟ pentru care a câştigat Oscarul. Cu toate acestea, nu se mai simte confortabil în scene în care apare nud. „Cred că sunt numărate zilele în care voi mai accepta să apar în scene de nuditate‟, a recunoscut ea. A observat că nu are nicio legătură cu vârsta ei. „Va veni un moment în care oamenii vor spune: «Oh, iată-o din nou!» ‟, a spus ea şi a adăugat că nu este corect nici pentru cei cu care lucrează şi care trebuie să lucreze mai mult pentru a găsi unghiurile potrivite pentru ea.