Cele mai frumoase femei din lume

1 70639 original jpg jpeg

După ce oamenii de ştiinţă au descoperit o formulă după care se poate stabili cât de frumos este cineva, acum s-a făcut şi un clasament al celor mai frumoase femei din lumea întreagă.

Formula care stabileşte cine e cea mai frumoasă

Potrivit cercetătorilor,există şase caracteristici fizice cărora oamenii nu le pot rezista,cea facială fiind cea mai importantă. Totul se rezumă la o filozofie antică greacă numită „raportul Phi” sau „numărul de aur”. Julian De Silva,cercetător la  Centre for Advanced Facial Cosmetic and Plastic Surgery a utilizat acest număr,împreună cu cartografierea facială pe calculator,pentru a determina care celebrităţi au faţa ideală şi simetria necesară în raport cu Phi.

Marilyn Monroe,la finalul topului

Dacă standardele de frumuseţe variază în funcţie de cultură,metoda raportului este o abordare interesantă a esteticii şi ar putea oferi unele indicii legat de modul în care anumiţi oameni reuşesc să iasă mai mult în evidenţă faţă de alţii. Astfel,Amber Heard ocupă locul fruntaş,cu o simetrie facială de 91.85 la sută,în timp ce Helen Mirren se clasează pe locul 6 şi Marilyn Monroe abia pe locul 9.

Dr. De Silva a subliniat că acest studiu nu îşi doreşte să întoarcă femeile una împotriva celeilalte. "Cu această tehnologie am rezolvat un mister: ce anume face ca cineva să fie frumos din punct de vedere fizic",a spus el. "Rezultatele sunt uimitoare şi arată că mai multe actriţe şi modele celebre au caracteristici faciale care se apropie de principiile antice greceşti în ceea ce priveşte perfecţiunea”.

Acesta este topul

Astfel,potrivit grecilor şi ştiinţei antice,acestea sunt primele 10 cele mai frumoase vedete din lume:

1. Amber Heard,actriţă americană cunoscută pentru rolul principal din serialul „Hidden Palms”-91.85%

2. Kim Kardashian,actriţă,fotomodel şi vedetă de televiziune din Statele Unite-91.39%

3. Kate Moss,fotomodel britanic-91.06%

4. Emily Ratajkowski,actriţa americană din „Gone Girl”-90,8%

5. Kendall Jenner,cel mai în vogă model american al momentului-90.18%

6. Helen Mirren,actriţă britanică,laureată a premiului Oscar pentru rolul reginei Elisabeta a Angliei- 89.93%

7. Scarlett Johansson,actriţă,cântăreaţă şi model american-89.82%

8. Selena Gomez,cântăreaţă-89.57%

9. Marilyn Monroe,actriţă,model,cântăreaţă şi sex simbol al secolului XX-89.41%

10. Jennifer Lawrence,actriţă,câştigătoare a premiului Oscar pentru rolul principal în „Silver Linings Playbook”-89.24%



Recente

Echipa Visuri la cheie JPG
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
161 jpg
WhatsApp Image 2026 03 05 at 20 15 17 jpeg
Oscar 2026  foto   Profimedia jpg
Martin Scorsese ;i Liza Minnelli  foto   Profimedia jpg
Calista Flockhart și Harrison Ford  foto   Profimedia jpg
Valerie Bertinelli și Eddie Van Halen  foto   Profimedia jpg
Gwen Stefani  foto   Profimedia jpg
solar system planet collage (1) jpg
AI  nuntă  foto   Profimedia jpg
John F  Kennedy Jr   și Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
1772632697 7Mg2 jpeg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
GettyImages 2214218154 jpg
Niole Kidman  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  foto   Profimedia jpg
Elvis li Princilla Presley  foto   Profimedia jpg
Meghan Fox  foto   Profimedia jpg