Celebrităţi care au apelat la operaţiile estetice. Cindy Crawford: „Calitatea pielii mele se datorează chirurgului estetician‟

1 cindy crawford jpg jpeg

Multe vedete susţin că nu au apelat niciodată la intervenţii estetice şi că frumuseţea lor este de la mama natură. Există însă şi celebrităţi care recunosc că au recurs la astfel de operaţii.

Intervenţiile estetice reprezintă una dintre priorităţile lumii hollywoodiene, şi asta pentru că multora le este greu să admită că au recurs la aceaste practici. Fie că este vorba de lifting facial sau de o procedură cosmetică dureroasă, cum ar fi implanturile mamare, multe staruri au refuzat multă vreme că au apelat la ac sau la bisturiu. Pe de altă parte, sunt vedete care şi-au făcut curaj şi au vorbit deschis despre experienţele lor, cu bune şi cu rele. Iată care sunt acestea!

Khloe Kardashian

Criticată în repetate rânduri pentru seriile de intervenţii estetice pe care şi le-a făcut, Khloe le-a răspuns răutăcioşilor prin faptul că nu are atât de multe faţă de cât se speculează: „Toată lumea spune: O, Doamne, ţi-ai făcut al treilea transplant de faţă‟ dar eu am avut o singură intervenţie la nas, o rinoplastie‟, a spus Kardashian, în timpul serialului său TV. Totodată, în cadul talk-show-ului ei „Kocktails with Khloe‟, vedeta a recunoscut că a apelat şi la câteva injecţii faciale, pentru mai multă naturaleţe.

Yolanda Hadid

Gurilor rele le-a fost greu să creadă că fostul fotomodel, Yolanda Hadid, nu îşi schimbă fizicul, deşi anii trec. Deşi în trecut, Yolanda şi-a pus silicoane şi apela, din când în când, la injecţii cu botox, aceasta a renunţat să se mai lase pe mâna doctorului estetician, de când a fost diagnosticată cu boala Lyme, la fel ca fiica sa, Bella Hadid. Totodată, Yolanda susţine cu tărie că naturalul este mult mai frumos: „La peste 50 de ani zâmbesc din interior spre exterior‟, a scris Yolanda pe pagina sa de Instagram. „Să trăiesc într-un corp fără implanturi mamare, fără botox, fără extensii şi fără toate tâmpeniile pe care le-am crescut necesare pentru a ţine pasul cu societatea, este mult mai bine‟, a spus Yolanda, potrivit HarpersBazaar.

Cindy Crawford

Deşi pledează pentru frumuseţa naturală, supermodelul Cindy Crawford a recunoscut că a apelat la mai multe interveţii cu Botox, în trecut, la nivelul feţei: „Nu am de gând să mă mint singură, după o anumită vârstă, cremele funcţionează pe textura pielii tale, dar pentru a-i reda elasticitatea de odinioară, pot conta doar pe injecţiile cu vitamine, la botox şi la colagen‟ , a spus ea, pentru InSyle. „Am o viaţă foarte simplă, sănătoasă, care face minuni. Beau multă apă, sunt atentă la ce mănânc şi fac mişcare, dar calitatea pielii mele se datorează chirurgului estetician‟, a completat Crawford.

Ashley Tisdale

Deşi multe persoane au speculat faptul că Ashley Tisdale a apelat la micşorarea nasului şi la diferite intervenţii la nivelul feţei, vedeta din „High School Musical‟ a specificat că singurul lucru pe care şi l-a făcut la nivelul feţei a fost o simplă operaţie de rinoplastie: „Nu am făcut asta pentru o schimbare, nu cred în chirurgia plastică. Am făcut-o pentru a fi sănătoasă. Aproape că nu puteam respira pe partea dreaptă a nasului. Vreau ca fanii mei să ştie adevărul. Vreau doar să fiu sinceră pentru că fanii mei sunt totul pentru mine‟, a spus Tisdale, pentru People.

Patricia Heaton

Vedeta din serialul „The Middle‟ a recunoscut că şi-a scos grăsimea de pe abdomen şi a apelat la o intervenţie la nivelul sânilor, în anul 2003: „Este mai bine să fii sincer dacă poţi. Există multe la Hollywood care nu sunt aşa cum par. Abdomenul meu era cât harta lumii, iar sânii erau lăsaţi, în urma alăptării. Am vrut să mă încadrez în rochiile mele preferate pe care am ajuns, în cele din urmă, să le port‟ , a afirmat vedeta, pentru People.

2 macheta cpf 16 jpg jpeg

Sursă foto: Shutterstock



Recente

1 jamie foxx shutterstock 1325983100 jpg jpeg
Nicole Kidman  foto   Shuttestock jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian  sursa foto   Instagram jpg
las vegas jpg
Jennifer Garner  sursa   Shutterstock jpg
Damian Draghici   Meditatii Romanesti 7 jpg
Elle Macpherson  foto   Shutterstock jpg
actrița Teri Hatcher  foto   Shutterstock jpg
Nostalgia Imaginarium 2024 Day2 Gicu (350) jpg
vedete  foto   Shutterstock jpg
Cher  sursa foto   Shutterstock jpg
Patrick Stewart  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2275523597 jpg
Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg