Coco Popescu, fetiţa munţilor

Alţi copii de vârsta ei se duc la film, se joacă pe calculator, ies cu rolele. Coco însă are o pasiune mai puţin întâlnită la 14 ani: escaladează cei mai înalţi munţi din lume, alături de tatăl ei şi de alţi membri ai unui club montan.

Zăpadă,stânci,vegetaţie alpină,foarte mulţi nori,oraşe întinse la poalele munţilor – asta vede Crina Coco Popescu în timpul expediţiilor începute de la 10 ani. Plăcerea de a cuceri înălţimile o moşteneşte de la tatăl ei,Ovidiu Popescu,de care este foarte apropiată şi cu care se înţelege din priviri. Spre sfârşitul lunii iulie s-au întors de pe Elbrus,din Rusia,schimbând gheaţa şi frigul cu căldurile toride din ţară. Expediţia a durat aproape o săptămână,iar pe 24 august au plecat pe un alt vârf,mai înalt decât toate cucerite până acum – Cho Oyu,din Nepal,de 8.000 de metri. Dacă totul decurge bine,pentru Coco va fi al şaselea record mondial de vârstă. Celelalte cinci s-au întâmplat firesc...

De la Omu’ la Kilimanjaro

De mică i-a plăcut să se caţere în copaci,acasă la Râşnov. Prefera acest „sport” în loc să se joace cu păpuşile. La şase ani urca pentru prima oară pe un vârf de munte,la noi în ţară. Atunci a ajuns la Omu’,iar câţiva ani mai târziu urma să ajungă (şi) pe Kilimanjaro,după multe şedinţe de căţărare,alergat dimineaţa şi seara,mers pe bicicletă,aclimatizări la diverse altitudini,toate acestea făcute firesc,organizat şi din pură plăcere. Primul record mondial de vârstă l-a avut la 12 ani,când a atins vârful Ararat(5.165 m) din Turcia. Nu a avut în plan acest lucru,nu a plecat la drum cu gândul de a stabili un record. A aflat vestea după ce a coborât şi a fost asaltată de televiziune şi de ziarele locale. Au urmat apoi recordurile de vârstă din Georgia (vf. Kazbek,singura expediţie în care a fost fără tatăl ei),Iran (vf. Damavand),Argentina (vf. Aconcagua) şi Chile (Ojos del Salado). În cea din urmă expediţie a dat dovadă de mare curaj,fiind singura din echipă şi totodată prima femeie din România care a ajuns pe acel vârf.

Singură pe vârf

„Era un frig de crăpau pietrele şi trebuia să urc cu mănuşile de puf pe mâini. Mă ţineam de coardă de parcă ar fi fost aur,povesteşte Coco urcuşul pe Ojos del Salado. Am trecut cu bine şi în sfârşit am ajuns sus! Eram tare bucuroasă că am reuşit. M-am uitat împrejur şi vedeam numai munţi până departe. Pe vârf era foarte foarte frig şi bătea vântul foarte tare. Nu se afla acolo decât o cutie de tablă cu un caiet în ea. Îmi îngheţaseră mâinile şi de-abia mai puteam să scriu,dar m-am semnat în caiet. Mi-am dorit foarte mult şi am reuşit! Sunt cea mai tânără din lume pe Ojos del Salado!”.

„Muntele nu e periculos decât dacă-l faci tu să fie aşa”

Am întrebat-o ce-i lipseşte cel mai mult când se află sus,printre stânci. Mă aşteptam la un răspuns de genul „o baie caldă”,„calculatorul” sau „prietenele”. Nu a fost niciuna dintre variante:„Mi se face dor de mama,cu care mă înţeleg foarte bine. Şi de sora mea,de şase ani,deşi nu ne înţelegem prea grozav”,a spus Coco. Prieteni de vârsta ei care să aibă aceeaşi pasiune nu are. În schimb,se integrează şi se adaptează foarte bine în echipele cu care pleacă în jurul lumii,chiar dacă e vorba de adulţi. Ca să poată pleca în expediţii,a lipsit ceva timp de la şcoală. Colegii au ridicat din sprâncene,însă profesorii au înţeles-o,astfel că a recuperat materia când s-a întors şi totul a fost bine. Până acum,s-a aclimatizat bine la înălţimi mari,nu a avut niciodată nevoie de mască de oxigen şi nici nu i-a fost rău. Asta datorită tatălui ei,care o supraveghează atent,dar şi datorită unei înţelepciuni venite odată cu experienţele:„Muntele nu e periculos decât dacă îl faci tu să fie periculos. Dacă ai grijă pe unde calci şi ţii cont de ce este în jurul tău,ai toate şansele să ajungi cu bine pe culmi”.

Coco,aşa cum e ea

Micuţa alpinistă este vegetariană convinsă. Am întrebat-o de ce şi mi-a răspuns:„Cum să omori un pui?”. Nu-i place ciocolata şi nici dulciurile,în general. Ascultă cu plăcere rock,punk şi folk şi face căţărări (ce altceva?) în timpul liber.