Cum a slăbit Anamaria Prodan 17 kilograme. A consumat zilnic această legumă

2 cum a slabit anamaria prodan jpg jpeg

Anamaria Prodan a slăbit 17 kilograme, în opt luni. La 47 de ani, soţia lui Laurenţiu Reghecampf arată incredibil şi nu se sfieşte să îşi pună noua siluetă în evidenţă.

Anamaria Prodan ajunsese la 72 de kilograme, când a decis că este momentul să facă o schimbare.

Impresara fotbaliştilor din România susţine că şi-a diminuat enorm porţiile. Nu face foamea, dar mănâncă foarte puţin. A consumat zilnic castraveţi şi a băut foarte multă apă.

Cum îşi îngrijeşte părul dacă nu mănâncă

Totodată, ea a declarat că sportul a fost foarte important pentru a ajunge la rezultatele pe care şi le-a dorit. Cu un regim alimentar strict şi cu mişcare, Anamaria Prodan a reuşit să slăbească 17 kilograme în opt luni, adică aproximativ 2 kg pe lună. 

"Am fost destul de atentă cu alimentaţia. Mi-am dorit să slăbesc, să mă simt bine, dar am avut grijă să nu exagerez cu chestii nesănătoase. Am mâncat salate de castraveţi şi peşte cam o dată pe zi, am avut grijă să consum în jur de trei litri de apă, iar mişcarea a avut un rol esenţial. Mi-am făcut timp să ajung la sală de câteva ori pe săptămână, deşi am un program destul de aglomerat. Bineînţeles, procedurile şi tratamentele corporale au avut şi ele un aport important în demersul meu de a ajunge la greutatea aceasta: masajul, remodelarea corporală cu aparate de ultimă oră au fost doar câteva dintre acestea", a declarat pentru Click! Anamaria Prodan.

        Vezi această postare pe Instagram                   #me #loveyourself O postare distribuită de Anamaria Prodan Reghecampf (@anamariaprodanreghecampf) pe Mai 5, 2019 at 2:11 PDT

#me #loveyourself

O postare distribuită de Anamaria Prodan Reghecampf (@anamariaprodanreghecampf) pe



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg