Cum să estompezi pungile de sub ochi

1 70888 original jpg jpeg

Nopţile albe, lipsa vitaminei D din organism, stresul, toate îşi pun amprenta asupra tenului. Una dintre afecţiunile comune ale pielii sunt pungile de sub ochi, care ies destul de rău în evidenţă.

Însă,din fericire,există câteva trucuri care te ajută să scapi de o asemenea problemă.

Trucuri de machiaj

Dacă aplici fond de ten peste pungile formate sub ochi,nu vei face decât să atragi atenţia asupra acelei zone. Foloseşte,mai degrabă,un baton anti-cearcăn,deoarece acesta reduce vizibil cearcănele şi liniile fine din jurul ochilor.

Foloseşte un creion de ochi doar la colţurile exterioare şi nu te da cu rimel în exces. Acest truc are rolul de a-ţi lumina ochii,reducând vizibilitatea pungilor de sub ochi.

Remedii simple,dar utile

Câteodată,folosirea unei creme hidratante nu este suficientă. O cale simplă de a camufla pungile de sub ochi constă în aplicarea unei comprese îmbibată în apă rece sau în lapte,pe care este indicat să o ţii pe pleoape timp de 15-20 de minute.

În cazul în care cearcănele sunt foarte adânci şi închise,redu cantitatea de sare consumată şi renunţă la fumat. Pe de altă parte,bea mai multă apă,pentru a-ţi menţine pielea hidratată.

De asemenea,optează pentru o dietă bogată în fructe de pădure,ceapă şi legume garnisite cu pătrunjel şi ceai verde,deoarece conţin mulţi antioxidanţi,care fortifică vasele sanguine,combat deshidratarea şi previn reţinerea apei în organism.



Recente

Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg