Cum se simte fericirea la 20, 30, 40 de ani

1 66181 original jpg jpeg

Suntem mereu în căutarea fericirii, pentru că, atunci când o găsim, simţim că avem lumea la picioare, că am putea mişca munţii din loc. Diferă însă modalitatea fiecăruia de a ajunge acolo.

Pentru unele persoane cheia spre fericire sunt pasiunile,pentru altele mari proiecte duse la capăt. Uneori,e de ajuns un răsărit de soare sau un zâmbet al persoanei iubite şi te simţi fericit. O condiţie vitală ca să te bucuri de toate acestea,fie că ai 20 de ani,fie că te apropii de vârsta pensionării,este să fii o persoană sănătoasă. Am aflat acest lucru de femei de toate vârstele,care ne-au spus,în câteva rânduri,ce înseamnă pentru ele să fie fericite.

La 20 de ani

Irina Filote 26 de ani

Pentru Irina,o tânără plină de energie,fericirea este relativă. O face să se simtă în al nouălea cer o cafea savurată într-o zi de iarnă,în bucătăria ei pe jumătate mobilată. „E momentul în care nu am nevoie de nimic altceva. Lucrurile mici te fac fericit:cele 10 minute în care mama mă mângâie pe cap,după luni întregi în care nu m-a văzut,  iar tata îmi spune „ce bine că eşti acasă”. În opinia Irinei fericirea este strâns legată şi de iubire. Iar când nu eşti îndrăgostit,o cauţi în tine:„Fericit eşti când nu uiţi să te faci în fiecare zi fericit!”,spune tânăra.

bdd21931166abb5dfd16f12fb61d446d jpg jpeg

Diana Pleşa,27 de ani

„Cel mai mult,ca să fiu fericită,pentru mine contează sănătatea”,spune Diana. E cea mai importantă,pentru că fără sănătate nu aş mai putea să realizez alte lucruri care mă fac fericită. Pentru Diana,porţia de fericire zilnică vine şi de la oamenii de care este înconjurată. De aceea,ia ce este mai bun de la fiecare şi fuge de oamenii falşi. Şi nu în ultimul rând,fericirea vine şi din faptul că face meseria care-i place.

e1d7ac2bfcf3e4957d307bac6a89fc4b jpg jpeg

La 30 de ani

Mariana Vlăduţu,34 de ani

Mariana îşi alimentează zi de zi starea de bine la serviciu,căci are norocul să lucreze într-un colectiv frumos,cu nişte colegi minunaţi,care o fac să se simtă ca în familie. Şi sportul o face să uite de toate problemele. ”De când am descoperit orele de fitness,văd viaţa într-o manieră mult optimistă”,povesteşte Mariana. Şi asta nu e tot. ”Să ascult melodia care îmi place mă umple de bucurie. Fericită mă face şi vara,anotimpul concediilor şi al serilor petrecute cu prietenele,discutând câte în lună şi în stele”,mai spune aceasta.

567141c5d3025af74d2f7c7a3c8fc180 jpg jpeg

Angela Alecu,39 de ani

Sportul este parfum de fericire pentru Angela Alecu. „Nu doar pentru că mă remodelează şi mă ajută să mă menţin în formă,dar pur şi simplu mă resetează. După fiecare oră,mă simt plină de energie,am poftă de viaţă şi un tonus excelent,aşa că problemele nici nu le mai văd”,mărturiseşte aceasta. Angela merge aproape în fiecare zi la sala de sport,mai ales că are şi o instructoare care „dă,pur şi simplu,dependenţă”.

28be850c67c7ae1339cdb6884f69a3c0 jpg jpeg

Mai citeşte şi:

Banii nici măcar nu întreţin fericirea

Cură de fericire în 3 paşi

La 50 de ani

Florica T.,56 de ani

Pentru alte femei,familia e nucleul fericirii. „În primul rând,sunt fericită atunci când cei din familia mea sunt sănătoşi. Nu îmi place deloc atunci când oamenii dragi au probleme,de aceea fericirea lor înseamnă şi fericirea mea”,spune Florica,care locuieşte în Braşov. Fericită mă fac şi plimbările în aer liber,căci oraşul meu este plin de locuri şi peisaje frumoase,şi ai tot timpul lucruri interesante de făcut.



Recente

featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg