De ce îşi opera Michael Jackson nasul – din cauza poreclei din copilărie sau a unui incendiu?

1 mj jpg jpeg

După ce a părăsit trupa The Jackson 5, formată cu fraţii lui, Michael şi-a început propria carieră solo, care a avut ca apogeu albumul Thriller, din 1982, devenit cel mai bine vândut album al tuturor timpurile. S-a autointitulat Regele Pop şi, de-a lungul deceniilor, a continuat să impresioneze publicul la concerte, să obţină noi recorduri muzicale şi să domine clasamentele pop. Apoi dispariţia sa subită, prematură şi controversată, în 2009, a şocat întreaga planetă.

În ciuda succesului muzical de care s-a bucurat întreaga sa carieră, viaţa privată a lui MJ a atras şi ea privirile şi criticile celor mai mulţi dintre noi. S-a tot zvonit că superstarul muzical a suferit de abuz emoţional şi fizic în copilărie – de fapt, el a făcut astfel de acuzaţii la adresa tatălui său - , după care a fost acuzat chiar el de molestarea sexuală a unor minori.

Cu toate că era una dintre cele mai mari celebrităţi din lume, Jackson avea ciudăţeniile lui, care n-au putut trece niciodată neobservate – cum a fost obsesia lui pentru operaţiile estetice. Chiar aşa, de ce şi-a operat atât de mult nasul?

Michael şi-a schimbat felul în care arăta destul de mult de-a lungul anilor. Suferea de vitiligo – o depigmentare a pielii, care albeşte anumite zone de pe corp – şi n-a fost deloc străin intervenţiilor chirugicale estetice. De fapt, la un moment dat, părea că nasul lui avea să-i cadă, pur şi simplu, de la atâtea rinoplastii.

Cântăreţul a recunoscut, în autobiografia sa din 1988, Moonwalk, că făcuse două operaţii estetice la nas, însă n-a dezvăluit niciodată motivul clar pentru care şi-a schimbat atât de drastic imaginea. Tot ce putem face este să bănuim adevăratul motiv pentru care şi-a dorit un nas mai mic şi mai subţire.

Un posibil motiv este că fusese tachinat ani în şir din cauza felului în care arăta în copilărie. Conform celor publicate de The Washington Post, tatăl şi fraţii lui mai mari i-au dat o poreclă lui Michael, când acesta n-avea mai mult de 9 ani, şi l-au făcut să se simtă extrem de prost. Îi spuneau, în mod repetat, Big Nose – Nas mare. E posibil să-şi fi schimbat forma nasului atât de mult doar pentru a scăpa de amintirile urâte din copilărie? Tot ce se poate!

Însă mai există un posibil motiv pentru care Michael Jackson a făcut atâtea rinoplastii. În 1984, în timp ce megastarul filma o reclamă la Pepsi, s-a petrecut un crunt accident. Cânta Billie Jean în timp ce a avut loc o greşeală pirotehnică şi s-a declanşat o explosie impresionantă, care a răspândit scântei. Iar micile bucăţi de foc au cuprins atât părul cântăreţului, cât şi corpul lui.

Conform celor relatate de BBC, trei mii de fani, care erau prezenţi la filmarea acelei reclame, au urmărit îngroziţi întregul episod. Michael şi-a păstrat calmul şi a reuşit să-şi acopere părul în flăcări cu geaca lui. Totuşi a fost cât se poate de afectat de incendiu.

Michael a fost tratat pentru arsuri de gradul doi şi trei pe spatele lui, cap şi scalp, lucru care ne facem să tragem concluzia că o asemenea oroare l-a determinat pe cântăreţ să devină dependent de operaţiile estetice. În încercarea de a-şi vindeca şi ascunde arsurile de pe scalp, Regele Pop a bifat în exces tot felul de intervenţii chirurgicale, inclusiv cele de la nivelul feţei.

De asemenea, acel incident e posibil să fi declanşat şi dependenţa vedetei de analgezice, care i-a şi grăbit sfârşitul, de altfel, câţiva ani mai târziu.

Foto - Instagram Michael Jackson



Recente

Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg
Meghan Fox  foto   Instagram, Shutterstock jpg
Cher  foto   Shutterstock jpg
Patsy Cline  Instagram jpg
2 zodii aduc noroc nesperat pe 11 noiembrie  Sursa foto shutterstock 2383712767 jpg
shutterstock 1528856684 jpg
Whitney Houston și fiica ei, Bobbi Kristina  foto   Shutterstock jpg