Frank Sinatra – vocea care a fermecat lumea

1 55807 original jpg jpeg

E imposibil să nu fi ascultat, măcar o dată, melodia „My Way“ („În felul meu“) interpretată, inconfundabil, de Frank Sinatra. Este cântecul cel mai difuzat în lume – şi pe bună dreptate. Versurile sale exprimă esenţa vieţii marelui artist: prietenie, râsete, lacrimi, pasiune.

„Am avut o viată plină,Am colindat fiecare drumŞi,mai mult de-atât,Am făcut-o în felul meu.“

(Versuri din cântecul „My Way“)

S-a născut o stea

Francis Albert Sinatra,pe numele său întreg,vedea lumina zilei pe 12 decembrie 1915,în Hoboken,New Jersey (Statele Unite),ca fiu unic al unui cuplu de imigranţi italieni. Nimeni nu bănuia că micuţul,cu un timpan perforat din naştere,urma să devină o stea internaţională a muzicii – cu peste 150 de milioane de discuri vândute!

Şi cântăreţ,şi actor

La vârsta la care alţii mergeau încă la şcoală,Sinatra dădea reprezentaţii pe scenele înecate în fum de ţigară,din cluburile de cartier.

De la grupul de debut,Hoboken Four,până la cariera solo din perioada de glorie,s-au înşirat ani şi ani de succese:spectacole,înregistrări,roluri în filme. Ca actor,a câştigat de două ori premiul Oscar!

Viaţa,ca un foc de artificii

A regizat filme,s-a implicat în politică,fiind activ în campania electorală a viitorului preşedinte John F. Kennedy. În paralel,cariera solo i-a fost încununată cu numeroase premii. A abordat toate genurile muzicale:nu degeaba era supranumit „Vocea”!

Viaţa personală a fost la fel de tumultoasă ca şi cariera. Însurat de 4 ori (Ava Gardner a fost una dintre soţii),a fost prieten cu puzderie de personalităţi– de la politicieni,regi,actori celebri,la temuţi „capi” ai mafiei. Fiul său,Frank Sinatra jr,a dirijat orchestra care l-a acompaniat până la ultimul său concert.

ea7494a0a1e84b937ee9ae1762a69082 jpg jpeg

Citeşte şi:

VIDEO. Cum a fost,de fapt,Eminescu?

VIDEO. Suleyman Magnificul,ce nu aţi văzut în film



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg