Gabi Cristea are o burtică frumoasă. Prezentatoarea a primit deja cadouri VIDEO

1 83876 original jpg jpeg

Săptămâna trecută, Gabi Cristea a anunţat că este însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului. Vedeta tv este încântată că va deveni mamă pentru a doua oară. Aceasta susţine că nu se aştepta să rămână însărcinată. Nici ea, dar nici soţul ei, Tavi Clonda. Dar Gabi Cristea are o burtică frumoasă pe care a prezentat-o în cadrul emisiunii sale.

Îmbrăcată într-o rochie neagră şi mulată, Gabi Cristea a deschis mai multe cadouri în emisiunea ei. Cu această ocazie, prezentatoarea tv a mărturisit că nici ea, dar nici soţul ei, nu au plănuit sarcina.

”Da! Sunt însărcinată de ceva vreme. Sperăm să ne descurcăm. Până acum ne-am de acum încolo avem nevoie şi de bonă. Deocamdată nu ştim dacă vom avea o surioară sau un frăţior pentru Victoria. Nu ne-am plănuit. Nu mai îndrăzneam să-i cerem lui Dumnezeu încă un copilaş, dar a fost îngăduitor şi bun cu noi.

image

Astazi trăim fericirea în trei, din martie un alt suflet curat o să ne întregească familia. Tati şi mami fac planuri, iar Victoria o să aibă grijă de suri-frăţior. Eu nu mă aşteptam să fiu însărcinată, pentru că nu mă simţeam a fi însărcinată. Ţineam cură de slăbire, îmi doream aşa, să facem lucruri pentru noi. Şi m-am terzit că sunt într-o întârziere, ca să zic aşa, nu îmi suna nimeni la uşă.

image

Nu a venit o zi, 2, 3…şi tot aşa, după care, la un moment dat, am zis să vedem ce putem face, că trebuie să o sun pe doamna doctor. Dar înainte, eu sigură pe mine că nu sunt însărcinată,mi-am făcut testul aşa…dar nu am terminat bine de făcut testul şi am văzut două liniuţe, era să leşin. M-am dus în cameră, unde Tavi mustăcea şi el şi i-am zis: na de aici!”, a spus Gabriela Cristea, citata de viva.ro.

image


Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg