Gianina Corondan: «Făceam nopţi albe până când viaţa devenea roz!»
Oricât le-ai încurca între ele pe prezentatoarele TV, tot trebuie să ştii care este Gianina Corondan. E inconfundabilă. Şi cu un umor al naibii de savuros!
Nu vreau să spun eu nimic despre Gianina Corondan. O las pe ea să povestească.
Tot ce pot să-ţi garantez este că la finalul interviului vei fi mai binedispusă şi viaţa chiar va căpăta o tentă trandafirie.
Măcar pentru câteva minute. Până ieşi din nou din casă,pe şoselele cu gropi,de care aminteşte şi Gianina...
Cum ţi se părea televiziunea când ţi-ai început cariera şi cum e acum?
Atunci mi se părea o stea cu reflexe de diamant,o pădure răcoroasă,o foaie albă pe care scrii şi desenezi tot ce-ţi pofteşte inima.
Era locul în care reuşeam să fim noi înşine. Acum,e o piaţă cu gogoşari,ţuică,nuci,oale şi tingiri,zeamă de varză,flori de plastic,„seminţe bune,băieţi“.
Trebuie să fii atent,să te uiţi în dreapta şi-n stânga ca să scapi viu şi sănătos. Altfel te transformi în clona altcuiva.Te vedem pe ecrane mai rar. De ce?
Mi se spune tot mai des asta. Sunt,dar uneori în spatele camerei.
Lucrez şi la partea muzicală şi sper să fie cu folos anul acesta.
Scenariile îmi ocupă o mare parte din timp. Acum lucrez cu Titus Munteanu la Televiziunea Copiilor,o emisiune cu copii talentaţi.
Eu am privilegiul să-i influenţez întrucâtva.
Cât o bulă într-un pahar cu apă minerală. Aveam idealurile mele,fugile mele imaginare de-acasă,planurile mele de a schimba lumea,după care începeam altă carte.
Care-i amintirea preferată din facultate?
Excursiile mele în Căminul din Agronomie,unde colegii care locuiau acolo mă găzduiau.
Făceam nopţi albe până când viaţa devenea roz!
Merg anual,mai am rude şi prieteni acolo,plus că sunt legată de căsuţa aceea unde am mâncat pită cu unsoare şi m-am dat în utzutz. Nu vă mai traduc.
Mi-e că nu e treaba nimănui. E bine să-ţi întreţii îndrăgosteala,ceea ce eu reuşesc dintotdeauna.
De bună-credinţă.
Gianina,o eternă nonconformistă
N-am explicat nimănui cât şi când îmi doresc eu copii. Mă ceartă tot felul de gazetari,îşi dau cu părerea indignaţi...
Tot ce le răspund eu este că:„Dacă Dumnezeu dă,eu primesc cu bucurie. Şi 5!“
De-aici,fiecare coace câte-un scenariu,obligaţi fiind de şefi să respecte consemnul să fie „senzaţional“ (a se citi „murdar“).
Cu bucuria că văd o nouă zi şi cu gimnastica de înviorare. Şi apoi dau refresh.
În pragul unui nou început,Televiziunea Copiilor
Îmi place-dacă am muşterii mai mulţi. Nimic nu se compară cu o masă cu prietenii.
Dar nu cred că-s vreo artistă în domeniu,pur şi simplu sunt disciplinată,respect reţetele. Verificate în prealabil.
Nu ştiu,nu am planificat. Eu mă las pe ultimul moment,în prealabil cern şi cântăresc toate posibilităţile.
Şi decid exploziv. De exemplu,mă gândesc tot mai serios să mă dedic învăţatului,să dau la Medicină,acum că s-a făcut o secţie în limba maghiară în Târgu-Mureş. (n.a.-O fi şi asta o glumă de-a ei?)
„TREI obiecte de care sunt obligată să nu mă despart:
1.Cablurile electrice de pe stâlpi
2.Panourile groteşti. Sunt mult mai multe...”
3.Şoselele cu gropi
