Horia Brenciu nu a luat BAC-ul din prima. Cum se scuză vedeta

1 83225 original jpg jpeg

În timp ce multe vedete se laudă cu reuşite la scoala in CV-ul lor, Horia Brenciu nu o face. Şi asta pentru că, deşi este prezentabil şi pare cult, nu a luat BAC-ul din prima. Vedeta Antena 1 a vorbit despre notele lui într-un interviu sincer.

Horia Brenciu nu s-a sfiit să povestească că în adolescenţă, în clasa a XII-a a picat Bacalaureatul, examenul maturităţii. Acesta a notat lucruri pe lângă subiectul de pe foaie. Evident, profesorii nu au avut cum să îi dea notă maximă. Aşa că a luat 4.

„Iar a doua problemă s-a petrecut la Bacalaureat, pe care nu l-am luat din prima: totul a fost perfect în ordine, atât doar că, la proba scrisă de la Română, m-am apucat să in­troduc în lucrare nişte chestii nelalocul lor, doar pentru că mi s-au părut interesante. Şi-am primit nota 4. Aşadar, ambele pro­bleme au fost cauzate de tinereţea mea revolu­ţio­nară, care a dat să-şi manifeste rebeliunea când nu era locul şi timpul. Că şi rebeliunea trebuie să aibă un cadru al ei! Însă îi mulţumesc destinului că n-am luat Bacalaureatul decât la a doua încercare, în toamnă!”, a declarat Horia Brenciu.

Cu toate că nu a luat BAC-ul din prima, Horia Brenciu a avut un mare succes în cariera.

image

„În orice caz, aceşti doi ani de după bac au însemnat nişte căutări formi­dabile, care mi-au folosit enorm şi care m-au condus spre vara lui ’93, când am ajuns la Cos­ti­neşti, unde am fost filmat de cei din TVR şi-am fost luat la „Robingo”, devenind astfel primul prezen­tator de televiziune din epoca modernă, în cadrul primei francize internaţionale de quiz-show! Iar dacă am ştiut să prind „trenul” ăsta, pe care mi l-a trimis destinul, şi dacă n-am sărit din el pe parcurs, ci sunt şi azi în vagon se datorează părinţilor mei, educaţiei pe care am primit-o de la ei, felului în care ei m-au format. De la ei am învăţat elementele care stau la baza a ceea ce sunt azi: bunul simţ, buna cuviinţă şi dorinţa de a vedea mereu zâmbete în jurul meu”, a declarat Horia Brenciu pentru Formula As.

image


Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg