În România, se află 690.000 de persoane cu handicap

Acces la educaţie şi pe piaţa muncii, servicii de sănătate – toate sunt lucruri la care avem dreptul. În practică, pentru persoanele cu dizabilităţi, lucrurile stau diferit, mai ales în România.

Pentru ca aceste persoane să fie luate în considerare,a fost realizată recent o statistică la nivel mondial. Dintr-un miliard de persoane din lume care trăiesc cu o formă de dizabilitate,adică 15% din populaţia lumii,aproape 200 de milioane se confruntă cu dizabilităţi grave,precum tetraplegia,depresia severă sau orbirea.

Guvernele şi societatea ar trebui să conştientizeze că persoanele cu dizabilităţi reprezintă un vast potenţial socio-economic,pe care au datoria morală de a-l debloca.

În acest scop,Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Banca Mondială au realizat un Raport Mondial privind Dizabilitatea.

Documentul a fost conceput în urma unor cercetări făcute pe parcursul a peste trei ani,de către un număr de 388 de specialişti din 70 de ţări.

Luna aceasta,acest raport a fost lansat şi la noi în ţară de Societatea Română de Medicină Fizică şi de Recuperare (SRMFR). Potrivit raportului,în România se află aproape 690.000 de persoane cu handicap,dintre care 60.353 copii şi 627.243 adulţi. Din cele 611.000 de persoane adulte cu handicap neinstituţionalizate,la jumătatea anului 2012,erau încadrate în muncă doar 27.000 de persoane.

„Estimarea noastră,din teren,este că în România există peste 1,5 milioane de persoane cu dizabilităţi,adică peste 10% din populaţie. Această cifră este îngrijorătoare şi,din acest motiv,Societatea Română de Medicină Fizică şi de Recuperare a dorit să se implice direct. Specialitatea noastră este să oferim un sprijin prin reabilitare medicală a acestei categorii de populaţie şi ne asumăm activ acest rol”,susţine Prof. Dr. Mihai Nerteanu,preşedintele SRMFR.

Necesitatea unui sprijin prin reabilitare medicală este necesar şi pentru că:

-echipamentul medical este adesea inaccesibil pentru persoanele cu dizabilităţi,în special pentru cele cu deficienţe de mobilitate. Multe femei cu deficienţe de mobilitate nu pot accesa testele de depistare a cancerului la sân şi a cancerului de col uterin,deoarece mesele de examinare nu se pot ajusta ca înălţime,iar echipamentul pentru mamografie nu poate fi folosit decât de femeile care stau în picioare.

-transportul este o barieră în calea accesului la sistemul de îngrijiri medicale,mai ales când sunt la distanţă de facilităţile medicale

-persoanele cu dizabilităţi întâmpină dificultăţi în comunicarea cu furnizorii de servicii medicale,atunci când încearcă să facă programări,să ofere date medicilor cu privire la evoluţia bolilor de care suferă şi la simptome sau să înţeleagă explicaţiile legate de diagnosticul lor şi de tratament.

Din partea Ministerului Sănătăţii,secretarul de stat Alexandru Rafila a salutat lansarea raportului:

„Până la urmă,pentru dizabilitate,care a fost considerată o stigmă,trebuie să găsim mecanismul comportamental şi emoţional care să ne ajute să revenim la un sentiment care să ne permită să-i înţelegem pe de o parte pe cei care au astfel de probleme şi pe de alta să realizăm un program pentru integrarea lor completă.

În ceea ce priveşte accesul la serviciile de sănătate,trebuie să găsim un mecanism de discriminare pozitivă pentru aceste persoane”,a spus secretarul de stat.

Pentru perioada următoare,Alexandru Rafila speră ca „filosofia de adoptare naţională a unui program de sănătate să nu reprezinte simpla activitate de furnizare de medicamente” pentru această categorie de persoane:„Alături de ONG-uri,dorim să putem adopta un program complet care să permită accesul lor la serviciile de sănătate”.