Îngerii păzitori de la Casa Speranţei

În Braşov,există unloc în care dictonul „speranţa moare ultima” capătă alt înţeles. Un loc în caresperanţa nu moare niciodată.

La hospice-ul„Casa Speranţei” primesc îngrijiri paliative bolnavii de cancer în fazeterminale şi copiii cu diagnostice necruţătoare. Un grup de oameni minunaţi îiajută pe cei aflaţi la final de viaţă să treacă „dincolo” cu demnitate şi câtmai puţină suferinţă. Şi nu este moment mai bun să vorbim despre toate acestea,decât aceste zile premergătoare marii sărbători a Înălţării Domnului.

Veţi vedea imediat de ce.

Unde este CasaSperanţei?

Dacă întrebi înBraşov unde este Casa Speranţei,doar copiii nu-ţi pot spune. Cei mari ştiu nunumai să te îndrume,ştiu şi ce se întâmplă acolo. De aceea,gesturileimpresinante sunt multe:

pensionariidintr-un bloc oarecare vin cu puţinul lor să facă o donaţie,liceeni sau copiide grădiniţă depun aici banii de la fondul clasei,dar şi artiştii,sportivii,oamenii de afaceri. Şi peste 200 de voluntari participă oricând este nevoie laactivităţile din Hospice-ul Casa Speranţei.

Zi de zi,lângăcei care suferă

Am ajuns laHosipice cu gândul să o cunosc pe cea care este sufletul locului,pe MălinaDumitrescu. Nu a fost posibil,era plecată într-o delegaţie. În compensaţie,amstat de vorbă cu Laura Iosub şi Gabriela Tokes,două femei extraordinare,

implicate în cea mai dificilă activitate,colectarea de fonduri. Laura are 38 de ani,lucrează aici de 10 ani,şi spunecă „doar dacă îi iubeşti cu adevărat pe semenii tăi,te angajezi la o astfel demuncă. Dacă eşti dispus să sacrifici ceva din fiinţa ta,din timpul tău,dinbucuriile tale.” Are trei copiii mici,pe care îi creşte,cu siguranţă,frumos.

Lecţii de viaţă

Gabriela Tokeseste şi ea implicată până peste cap,în tot ce înseamnă colectarea fondurilor.Fiica ei o urmează,a preluat şi ea dorinţa de a-i ajuta pe cei în suferinţă.La 14 ani,este unul dintre cei mai buni voluntari,participând la activităţiledin centrul de zi,pentru copiii bolnavi. A avut un moment greu,când şi-a datseama că absenţa unui copil dintre micii pacienţi înseamnă,la Casa Speranţei,altceva.A evitat o vreme să mai vină,dar a apărut din nou,la fel de conştiincioasă.

Oameni care n-auuitat suferinţa

Doi angajaţi auajuns să lucreze aici pentru că şi ei şi-au pierdut copiii,în urma unor bolinecruţătoare. Cel mai bun mod de a-şi depăşi drama personală a fost acesta,muncala Casa Speranţei. Altfel spus,şi-au convertit suferinţa în dragoste pe care odăruiesc fără să ceară nimic în schimb.

Cum arată o zi demuncă la Hospice? Ca la armată. Dimineaţa,medicii şi asistentele stabilesc cese face pentru bolnavii înternaţi,dar şi pentru cei peste 100 de pacienţiaflaţi la domiciliu. Acest mic detaşament face cu greu faţă nevoilor din ce înce mai mari. „Dacă am fi de două ori mai mulţi,tot n-am reuşi să-i îngrijim petoţi cei care au nevoie,spune Laura,precizând că hospice-ul se ocupă de 900de pacienţi pe an. Dar asta nu înseamnă că cineva abandonează cursasperanţei...

În loc deîncheiere