La o cafea cu... Cristina Cioran
În primul rând, aş vorbi despre „păcatul curiozităţii“. Femeia este atât de curioasă, încât nu se poate abţine să nu „cotelească“, să nu afle ea totul, chiar dacă răspunsul nu o ajută la absolut nimic. Ba, dimpotrivă, îi încarcă memoria. De exemplu, dacă „el o înşală pe ea“, ea nu întreabă „De ce ai făcut asta?“. Femeia întreabă: „Cine e ea?“. După asta se dezvoltă alte curiozităţi: „E mai bună ca mine?“, „E mai tânără decât mine?“, „E mai frumoasă ca mine?“, „Tace mai mult ca mine?“, „Vorbeşte mai mult ca mine?“. Abia după aceea vine întrebarea „De ce?“, la care probabil niciun partener nu poate răspunde.
„Păcatul“ femeii care îşi pierde feminitatea. Dacă până acum am glumit puţin, de data asta vorbesc serios. Urăsc feminismul prost înţeles care a îmbrăcat femeia în pantaloni. A îmbrăcat-o în pantaloni ca să îi fie mai „comod“ şi ca să facă faţă bărbatului. Dar i-a dat şi „poziţia“ bărbatului, i-a schimbat şi atitudinea feminină în una masculină. Asta cred eu că este un mare păcat...Lipsa de diplomaţie. Mama mea m-a învăţat un lucru: „Zi ca el şi fă ca tine!“ Ei, dacă femeia uită lucrul ăsta, s-a dus! Totul se transformă într-o ceartă. Chiar spunea cineva: „Ce vrei? Să ai dreptate sau să fii fericită?“„Păcatul“ nr. 4: pretenţiile. Pretenţiile unei femei sunt mari, mai ales după o perioadă de relaţie, de căsnicie. „Nu mai eşti cum te-am cunoscut, te-ai schimbat!“ sau „Înainte nu îmi spuneai aşa!“ sau „De ce nu mă mai strângi în braţe ca înainte?“ - toate acestea sunt constatări care îl potopesc pe bietul om după ceva timp de la primii fiori ai dragostei. Ei bine, treaba asta, modul ăsta de exprimare, aceste „pretenţii“ nu ajută, dimpotrivă. Indiferent de perioada care s-a scurs între cei doi, femeia ar trebui să spună, chiar dacă este a mia oară: „Strânge-mă în braţe!“. Atât!Alt „păcat“: nevoia permanentă de confirmare. „Îmi stă bine cu rochiţa asta?“. Cu o astfel de întrebare pusă partenerului, femeia are nevoie să afle „adevărul“ despre ea. Acest adevăr pe care vrea să îl afle este, de fapt, nevoia de „a fi minţită“. O femeie vrea să fie „minţită“ de partener. Ea vrea să îl convingă să creadă că ea este aşa cum „vrea ea“ să fie!... Pam-Pam (râde)!
Vezi ce complicate suntem? Vezi cât suntem de „neînţelese“? Uite-aşa am ajuns la „păcatul“ numărul şase... Noi, femeile, nu suntem înţelese de bărbaţi, de societate. Mă rog, suntem înţelese, dar într-o oarecare măsură, doar de o parte dintre femei şi de cei care contează pentru noi, de bărbaţii noştri. Ei sunt cei mai importanţi. În viaţa unei femei, cele mai importante persoane sunt bărbatul şi copiii ei.
. Asta poate deveni o mare problemă: când se enervează, o femeie face cumpărături (dacă are şi bani, fireşte). Ei bine, dacă o femeie are la ea banii de întreţinere, să zicem, se gândeşte aşa:„Întreţinere... dacă fac mâine-poimâine rost de nişte bani... Da’ hai că văd eu de unde mă împrumut şi merg să îmi cumpăr ceva ca să mă simt mai bine!“. Şi uite-aşa mai rămâne întreţinerea neplătită o lună.
Femeia este fără pată, chiar dacă în Cartea Sfântă se spune că este păcătoasă de când se naşte!
