Maria Neculai: «Există o iubire şi 1.000 de încercări»

1 49194 original jpg jpeg

Dragostea învinge dacă există credinţă, înţelegere, respect, încredere şi iubire între parteneri.

La 23 de ani l-am cunoscut pe Ciprian,marea iubire a vieţii mele. Eu locuiam în Botoşani,el în Săveni. Până atunci,niciunul dintre noi nu mai avusese o relaţie stabilă.

Timp de şapte luni,iubirea noastră a înflorit tot mai mult,apoi el a plecat şi ne-am despărţit. Nu ne-am certat,n-am ştiut ce s-a întâmplat,cine a greşit sau care a fost motivul,dar nouă luni nu ne-am văzut. În acest timp,el a avansat în carieră,iar eu mi-am dat licenţa.

Aflam veşti unul despre celălalt prin amici. Când nu l-am mai căutat,s-a întors şi a cerut încă o şansă. Ne-am şi logodit atunci,dar n-am fost fericiţi prea mult timp.

Am urmat un curs în Bucureşti şi cinci luni am stat departe de el,timp în care veştile rele se ţineau lanţ:naşii ne-au abandonat,am pierdut avansul pentru sala unde urma să aibă loc nunta,pentru că localul a dat faliment,cu soacra mea nu mă mai înţelegeam.

Colac peste pupăză,cu trei zile înainte de nuntă,am fost la bronzat pe câmp şi ne-am pârjolit rău de tot,de nu suportam hainele pe noi.

Pe 18 iulie 2009,am reuşit să ne căsătorim,dar după nuntă s-au înmulţit certurile cu socrii mei,aşa că am stat cu chirie până ne-am luat apartament. Acum avem căsuţa noastră,împlinim un an în septembrie de când o avem şi ne gândim să facem copilaşi curând.

La Suceava,în iulie 2008

62471ca08911a7666c43a28a4a70defa jpg jpeg

CONCURS:Şi tu poţi fi vedetă!

Ai şi tu o experienţă emoţionantă de împărtăşit? Aşterne-o pe hârtie,alătură cele mai frumoase fotografii şi trimite-le pe adresa:Şos. Fabrica de Glucoză,nr. 21,sector 2,Bucureşti sau pe pentrufemei@click.ro.  Poţi câştiga 200 lei!



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg