Mario Fresh, eliminat de la Exatlon România. De ce a plâns VIDEO

1 85456 original jpg jpeg

În urmă cu câteva zile, cântăreţul le mărturisea colegilor că nu mai poate participa. ”Fiul adoptiv” al lui Alex Velea susţinea că se simte slăbit şi nu mai poate continua. Săptămâna aceasta, Mario Fresh a fost eliminat de la Exatlon România. Artistul a mărturisit la Fan Arena că, de fapt, intrase în depresie şi nu îşi mai dorea să rămână în Republica Dominicană. Artistul promite că va scoate numai hituri după această experienţă inedită.

Eliminarea lui Mario Fresh de la Exatlon Romania, producţie Kanal D, a fost emoţionantă. Colegii lui de la Faimoşii au plâns după ce au aflat că Mario Fresh a fost eliminat de la Exatlon România. Tânărul, care a recunoscut că organismul lui nu mai face faţă competiţiei, a plâns şi el.

image

Mario Fresh, eliminat de la Exatlon România

„Probabil eu o să plâng cel mai mult. În capul meu sunt o mie de gânduri care zboară. Dacă venea cineva în 2018 şi îmi spunea că 2019 va veni cu nişte suprize enorme pentru mine, nu îl credeam. Iată că 2019 a venit cu această surpriză, Exatlon. Am venit aici plin de putere, încrezător, sperând să ajung cât mai departe. Am cunoscut 9 oameni, de fapt sunt 12, 12 oameni minunaţi cu care sigur voi continua prietenia pe care am început-o aici. Mi-am întrecut limitele de la începutul Exatlonului. Nu mă aşteptam să pot face faţă”, a spus Mario Fresh la final.

image

Mario Fresh i-a mulţumit lui Costin Gheorghe

”Sper ca familia mea, mama, tata, sora, iubita şi prietenii să nu fie dezamăgiţi de mine pentru că ştiu că am dat tot ceea ce am putut. Am atâtea gânduri de pus pe foaie încât probabil mă voi închide în studio şi voi face foarte multă muzică. Pregătiţi-vă de un bombardament muzical. Anul acesta va fi al meu. Nu mai am cuvinte, nu mai pot vorbi. M-au copleşit emoţiile. E ultima oară pe podiumul ăsta, în Dominicană şi vă mulţumesc tuturor”, a încheiat Mario Fresh. 



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg