Mihaela Runceanu, o voce de neuitat

1 60458 original jpg jpeg

La 29 octombrie 1989 stătea în genunchi în faţa publicului la ultimul său spectacol de la Sala Radio. Atunci a primit ultimele aplauze. Trei zile mai târziu a fost găsit moartă în apartamentul său. Glasul ei va rămâne însă mereu în sufletele noastre

Viaţa unei privighetori

Mihaela Runceanu s-a născut la Buzău,la 4 mai 1955. Doi ani mai târziu,părinţii s-au mutat la Orbeni,la 30 de kilometri de Bacău,loc unde a descoperit dragostea pentru vioară. Întoarsă împreună cu părinţii în Buzău,Mihaela Runceanu a continuat cursurile la Liceul de muzică şi arte plastice din oraş,pe care l-a absolvit ca şefă de promoţie.

Primul premiu din cariera ei de solistă vine în anul 1972,când a câştigat premiul I la concursul „Tinereţea Buzoiană“ cu piesa „Anilor“. Apoi,intră la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ cu media 9,95,dar urmează în paralel cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti,clasa de canto. Urmează o serie de trofee la mai multe festivaluri de muzică uşoară din ţară,iar numele de Mihalea Runceanu începe să apară pe buzele marilor compozitori care încep să compună special piese pentru ea. Despre adevăratul său debut ca solist profesionist de muzică uşoară,Mihaela Runceanu a afirmat întotdeauna că acesta s-a întâmplat în 1976 la „Steaua fără nume“.

Citeşte şi:

Radu Beligan,un artist de Cartea recordurilor

Grace Kelly-de la Hollywood în Principat

Vie mereu în sufletele fanilor

În anul 1984,şlagărul „E adevărat,iubirea mea“ devine primul mare succes al Mihaelei Runceanu. Iar un an mai târziu,melodia „Să crezi în dragostea mea“ obţine premiul I la categoria „Prime audiţii“. Acesta este anul în care Mihaela Runceanu devine una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din ţara noastră.

Deşi vocea inconfundabilă a Mihaelei Runceanu a pierit odată cu ea la 1 noiembrie 1989,piese precum „Iartă“,„De-ar fi să vii“ sau „E adevărat,iubirea mea“ şi-au păstrat în continuare farmecul şi generaţii la rând le vor fredona.



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg