Monica Lewinsky, atac dur la adresa lui Beyoncé. „Da, sunt tipa care apare în peste 125 de cântece!”

1 1 fotojet jpg jpeg

Numele Monicăi Lewinsky a devenit sinonim cu scandalul, ruşinea publică şi una dintre cele mai răsunătoare relaţii extraconjugale din politica americană. În ultimii 20 de ani, frumoasa brunetă a suportat criticile lumii întregi şi curiozitatea presei internaţionale din cauza relaţiei intime pe care a avut-o cu fostul preşedinte Bill Clinton.

Cu toate că a încercat din răsputeri să treacă peste momentul care i-a adus notorietatea prea puţin dorită, Monica se trezeşte adesea că i se aminteşte despre faimoasa ei aventură. Ca activistă împotriva bullying-ului de pe internet, Lewinsky a lăsat deoparte trecutul, însă constată, din când în când, că alţii nu pot face abstracţie de imaginea de distrugătoare de căsnicii şi amantă fără scrupule pe care i-au creat-o unii.

Este în continuare gluma preferată a multor moderatori TV, care o iau în râs adesea, şi subiectul care apare până şi-n versurile unor melodii. Însă Monica a taxat o cântăreaţă anume pentru menţionarea numelui ei într-un hit de-ai ei. De fapt, întregul „incident” s-a întâmplat acum câţiva ani, însă i-a rămas acesteia atât de impregnat în memorie, parcă ar fi fost ieri.

Când Beyoncé şi-a lansat albumul intitulat după numele ei, în decembrie 2013, diva pop a cucerit întregul internet, toată lumea îi fredona piesele, care erau de mare succes. Însă soţia lui Jay-Z a adăugat câteva versuri care făceau referire la Monica Lewinsky, lucru care nu i-a picat deloc bine acesteia.

În melodia Partition, e vorba despre rochia albastră pătată (n.r. cu spermă) a Monicăi de pe vremea când s-a consumat relaţia ei cu preşedintele Clinton. „Mi-a desfăcut toţi nasturii şi mi-a rupt bluza. El a.... Monica Lewinsky.... pe rochia mea”, sună câteva dintre versurile piesei. Lui Lewinsky nu-i venea să creadă că întreaga ei aventură era din nou adusă în prim plan!

Într-un eseu publicat în Vanity Fair în 2014, Monica a scris despre notorietatea ei. „Miley Cyrus se referă la mine când dansează lasciv din posterior, Eminem face rap pe versuri cu mine şi apar şi în ultimul hit al lui Beyoncé”, a scris ea sătulă de atenţia primită. „Mersi, Beyoncé, dar, dacă tot foloseşti verbe, cred că ai vrut să spui «El a... Bill Clinton... pe rochia mea», nu «Monica Lewinsky».” Răspunsul Monicăi a fost destul de dur, nu? Şi asta în ciuda faptului că nu numai Beyoncé a adus vorba despre ea într-o melodie...

Un individ a scris, pe Twitter, că nu ştie cine este Monica Lewinsky, dar, dacă tot aude numele ei prin preajmă, poate că e cazul să se împrietenească cu ea, la care chiar focoasa brunetă a ţinut să-i răspundă acestuia: „Da, sunt tipa care a apărut în peste 125 de melodii”. După ce a fost criticată aspru de opinia publică şi marginalizată într-atât încât nici măcar un serviciu nu-şi mai găsea şi nu reuşea să se mai angajeze pe nicăieri, Monica a preferat să se implice în combaterea bullying-ului de pe internet.

Şi-a concentrat întreaga atenţie pe această cauză nobilă. „Când vedeţi că cineva e batjocorit, sprijiniţi-l cu un comentariu pozitiv sau un emoticon. Daţi click cu compasiune, fiţi toleranţi cu cei din jur. Nu strică deloc mai multă compasiune în spaţiul online”, explica experta în revista Glamour.

Victimă a tachinării ani la rând, Lewinsky şi-a dorit să activeze în acest domeniu pentru a sări în ajutorul altora şi bine a făcut, pentru că ştie, din proprie experienţă, cum îţi poate strica cineva imaginea sau cum te poate marginaliza cineva cu agresivitatea discursului său.

Foto - Shutterstock



Recente

Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg
Amanda Batula, Kyle Cooke  foto   Profimedia jpg
Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg
kim kardashian lenjerie intima blana instagram jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
Old Money vs  Quiet Luxury   diferența reală și cum alegi estetica ce ți se potrivește jpg