Obiceiuri care agravează celulita! Uite ce nu trebuie să faci

1 67272 original jpg jpeg

Majoritatea femeilor se confruntă cu această problemă, sub o formă sau alta. Acest aspect nesuferit de coajă de portocală poate fi combătut prin dietă, masaj dar şi multe ore de exerciţii. Totuşi, dacă ai trecut prin toate aceste eforturi, iar problema continuă să te supere, înseamnă că undeva procedezi greşit.

Iată mai jos câteva obiceiuri proaste care favorizează apariţia celulitei:

1. Pui prea multă sare în mâncare

Apa se reţine mult mai uşor în ţesuturi atunci când consumul de sare este ridicat. Retenţia de apă favorizează aspectul de coajă de portocală. Zgârceşte-te atunci când vine vorba de folosirea solniţei şi gândeşte-te că sintagma "Precum sarea în bucate" este unul dintre cei mai mari duşmani ai tăi în cazul de faţă.

2. Consumi grăsimi nocive

Alimente ca margarina sau grăsimile animale duc la apariţia celulitei,aşa că cel mai bine ar fi să le înlocuieşti cu o serie de grăsimi sănătoase. Consumă ulei din sâmburi de struguri atunci când serveşti o salată,peşte,nuci sau avocado.

Află de AICI care sunt celelalte obiceiuri care agravează celulita.



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg