Operaţia Ozanei Barabancea s-a deschis. Ce se întâmplă

1 85148 original jpg jpeg

Vedeta Antena 1 a fost supusă, în urmă cu câteva zile, unei intervenţii chirurgicale. Ozana Barabancea a stat pe masa de operaţii timp de 5 ore. Medicul a avut grijă să îi elimine excesul de grăsime şi să îi rearanjeze fizicul. Dar acum operaţia Ozanei Barabancea s-a deschis.

Vedeta a fost extrem de ocupată în ultima perioadă. Ozana Barabancea este implicată în multe proiecte şi nu prea stă locului. Din cauza efortului intens, operaţia Ozanei Barabancea s-a deschis. A ajuns la medici şi aceştia i-au impus repaus total.

Operaţia Ozanei Barabancea s-a deschis

„Eu acum mi-am făcut micşorare de bust şi ridicare. Am făcut, de fapt, trei operaţii într-una. Operaţia a durat cinci ore, am găsit o sculptoriţă în piele. Mi-au scos de pe burtă vreo 5 kilograme de grăsime pe care au aruncat-o, iar această procedură este foarte dureroasă.

image

Am o tăietura de jur împrejur, se cheamă lifting circular. Mi-a luat grăsimea de pe şolduri şi mi-a pus-o ca pe o paturică si am ajuns să am şi fese, eu care nu am avut în viata mea fese, apoi am ţinut neapărat să-mi facă la ochi blefaroplastia pentru că vedeam la prim-plan cum ochiul drept are o pleoapă care cade oarecum peste gene”, a spus Ozana Barabancea pentru Antena Stars, potrivit Libertatea.

image
image


Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg