Poveste de viaţă: M-am îndrăgostit de un puşcăriaş

Înainte să trăiesc o poveste de dragoste ca-n filme, mi se părea că toate lucrurile frumoase care se zic despre iubire sunt exagerate. Acum, după 30 de ani de căsnicie, pot spune cu mâna pe inimă că acest sentiment face minuni şi dezgheaţă inimile împietrite.

Mă amuz de fiecare dată când cineva mă întreabă cum l-am cunoscut pe soţul meu,Giani. Ei,nimic special,răspund eu cu un zâmbet şiret în colţul gurii,e o poveste ca toate celelalte:el era în puşcărie,pedepsit pe nedrept pentru un furt,mai avea de ispăşit trei ani de închisoare când ne-am scris prima oară,eu,fiică de poliţist,singurul copil şi lumina ochilor tatălui meu. În loc de flori şi cine romantice,relaţia noastră a avut parte de o fugă de acasă şi urmăriri ca-n filmele de acţiune,cu multă adrenalină şi peripeţii care mai de care... Aşa-i că pare o nebunie?!

Scrisoarea buclucaşă

Până la 18 ani,n-am avut niciun iubit. E drept că nu mi-a plăcut vreun băiat,cei de vârsta mea mi se păreau prea imaturi şi puşi mereu pe şotii,eu fiind o fire liniştită şi pasionată de citit. De altă parte,era şi greu să se apropie cineva de mine din cauza tatei,care considera că nimeni nu este potrivit pentru fetiţa lui. Până într-o zi când,din greşeală,o scrisoare a ajuns în cutia mea poştală. Numele de familie a destinatarului era greşit,însă adresa era bună,aşa că mi-am dat seama că nu era pentru mine. Şi totuşi,nu i-am spus tatei de ea şi am deschis-o. Am început să citesc şi,după ce am terminat-o,am plâns. Un tânăr din închisoare îi scria prietenei lui despre cum i-a fost înscenat de colegii de serviciu furtul unor bani şi o implora să nu-şi piardă încrederea în relaţia lor. Am recitit de mai multe ori acele pagini triste şi,deşi nu-mi erau adresate,le ţineam la piept de parcă erau ale mele. I-am scris înapoi,spunându-i că a greşit destinatarul şi am început să corespondăm.

Îl îndrăgeam pe băiatul din închisoare

Când îmi scria Giani,inima îmi tresălta de fericire. Nu îmi cerea nimic,voia doar să comunice cu cineva şi să fie înţeles. Nu avea fraţi sau surori,tatăl îi murise,iar pe mama lui nu voia s-o încarce cu problemele lui. Iubita îl părăsise şi se simţea singur pe lume. M-am îndrăgostit de el înainte să-l văd,era foarte inteligent şi voiam să cred din tot sufletul că e nevinovat. Nu i-am dat prea multe detalii despre mine şi familia mea,era normal să mă tem. Timp de un an,ne-am scris în fiecare săptămână. De teamă ca tata să nu descopere,el trimitea scrisorile unei prietene şi ea mi le dădea în mare secret.

Tata nu a fost de acord cu relaţia noastră

La un moment dat,n-am mai primit nicio scrisoare de la Giani. Trecuseră deja trei săptămâni fără să am vreo veste de la el. Am crezut că m-a uitat,la un moment dat m-am gândit chiar să-l vizitez,deşi el mi-a spus că nu vrea să ne cunoaştem aşa. Într-un final,mi-a scris şi mi-a spus că a fost eliberat,că a avut multe de rezolvat şi că în sfârşit se simte demn să mă vadă. La prima întâlnire,am crezut că o să leşin. Eram atât de emoţionată! Arăta mult mai bine decât m-aş fi aşteptat,era atent şi foarte romantic. Am început să ne vedem tot mai des,dar părinţilor mei nu le-am spus de el. După jumătate de an,tata a aflat că mă văd cu cineva. Mi-a zis să-l invit acasă,la masă,iar eu am fost de acord. S-a purtat bine cu el,însă de cum a plecat din casă,mi-a interzis să-l mai văd. Am încercat să-i spun că Giani a fost nevinovat şi că nu e vina lui că a fost la penitenciar,că e normal să-i acorde o şansă,dar el nici n-a vrut să audă. Îi era ruşine să aibă un astfel de ginere.

Am fugit de acasă

Chiar dacă tata nu era de acord cu relaţia noastră,am continuat să ne vedem. Am hotărât să ne căsătorim,dar cum părinţii mei erau împotrivă,am fugit de acasă şi m-am mutat cu el. A fost o perioadă grea,tata a încercat să mă găsească,a pus colegii de muncă să-l ameninţe,însă noi am rezistat şi nu ne-am lăsat intimidaţi.

O iubire cu final fericit

Am făcut o nuntă modestă şi,până la urmă,soţul meu şi tata s-au împăcat. Avem trei copii împreună şi nu regret alegerea făcută. Necazuri am avut,ca orice cuplu,însă nu ne-am lăsat doborâţi de ele şi am luptat pentru dragostea noastră. De aceea,de fiecare dată când am avut ocazia,i-am sfătuit pe cei din jur să nu renunţe la iubire. Ea este cea care ne dă speranţă şi ne face mai buni.