Povestea frumoasei poliţiste din Piaţa Victoriei: "Spuneţi-i să zâmbească. Are de ce!"

1 84104 original jpg jpeg

O nouă postare publicată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne a devenit virală. De data aceasta, este vorba despre o frumoasă poliţistă care a ajutat o tânără, pe nume Teodora, căreia i se furase telefonul în centrul Capitalei. 

Teodora a trecut printr-un incident neplăcut în centrul Capitalei. I s-a furat telefonul, moment în care a apelat la frumoasa poliţistă care dirijează circulaţia în Piaţa Victoriei. Acum, tânăra a vrut să îi mulţumească pentru ce a făcut pentru ea.

Redăm integral mesajul ei, aşa cum a fost el postat pe pagina Ministerului:

”Bună ziua! Astăzi am trecut prin Piaţa Victoriei şi am văzut o poliţistă dirijând circulaţia. Acum câteva luni, în timp ce mă întorceam acasă de la muncă, un individ mi-a smuls telefonul din mână. M-am speriat atât de tare încât nu am avut nicio reacţie, mai ales că nici cei din jurul meu, care sigur au observat furtul, nu au zis nimic. Am început să tremur de spaimă şi am căutat în jur un punct de sprijin. Am mers spre strada principală şi norocul meu a fost să o văd pe această poliţistă. Era în mijlocul intersecţiei. Nu ştiu cum am traversat spre ea, pentru că eram foarte speriată şi plângeam. Îmi aduc aminte doar că i-am spus: – Mi-a furat telefonul! În acel moment m-a tras spre trotuar şi m-a întrebat cum s-a întâmplat şi cum era îmbrăcat hoţul. 

Nu ştiu ce i-am zis, cert este că m-a lăsat cu un coleg de al ei, în timp ce ea s-a urcat în maşina de poliţie cu un alt coleg şi au plecat. Nu a trecut mult timp şi s-au întors.

– Acesta este telefonul dumneavoastră?

Citeşte şi: Dialog savuros între o şoferiţă şi un poliţist: ”Mi-am pus silicoane. Nu se vede?"

Abia atunci mi-am revenit. Telefonul meu fusese recuperat.

– Şi hoţul?

– Este încătuşat în maşină. Vă rugăm să mergem împreună la secţia de poliţie să întocmim documentele!

Cum spuneam, astăzi am văzut-o în intersecţie. Fiind în autobuz mi-a venit să strig ÎŢI MULŢUMESC!, dar m-am ferit de penibilul situaţiei, pentru că nimeni nu ştia povestea mea. Aşa că, vreau să-i mulţumiţi în numele meu! Sigur puteţi da de ea. Este blondă şi foarte frumoasă. Şi mai spuneţi-i să zâmbească, pentru că are de ce.”

La finalul materialului, Ministerul Afacerilor Interne a postat un mesaj pentru cea care a trimis povestea: "Dragă Teodora, ea este colega noastră despre care ai scris aşa de frumos... iar zâmbetul ei este pentru tine!



Recente

Jennifer Aniston, Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Rupert Everett  foto   Profimedia jpg
Michael Jackson  foto   Profimedia jpg
James Van Der Beek, fosta sa soție, Heather McComb  foto   Profimedia jpg
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg