Riduri? Le poţi estompa!

1 73351 original jpg jpeg

Nu există o poţiune magică pentru ca noi să avem o piele tânără, frumoasă şi fără riduri, indiferent de vârstă. Dar avem soluţii la-ndemână, pe care ţi le recomandăm să le pui în practică.

Fumatul,un regim alimentar dezechilibrat,neaplicarea protecţiei solare,poluarea,stresul – toate sunt de vină pentru apariţia prematură a ridurilor. Acestea sunt linii permanente care se accentuează din varii motive:mişcări musculare,scăderea nivelului de estrogen şi a grăsimilor din zona ochilor.

Uleiurile,de ajutor

Uleiul de nucă de cocos este bogat în antioxidanţi şi împiedică acţiunea radicalilor liberi,care este una dintre cauzele principale ale îmbătrânirii precoce. Masează pielea din jurul ochilor cu puţin ulei de nucă de cocos în fiecare seară,înainte de culcare,pentru a ajuta la reducerea aspectului liniilor fine şi a ridurilor.

Uleiul de măsline a fost folosit pentru prima dată în urmă cu peste 5.000 de ani,când a fost extras din fructele de măsline şi egiptenii l-au adaptat rapid ca produs cosmetic. Uleiul e bogat în antioxidanţi şi vitaminele A şi E,care ajută la estomparea ridurilor. Pune 2-3 picături de ulei de măsline pe zona expusă ridării şi masează delicat. Repetă procedeul de 2 ori pe zi.



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg