Selena Gomez nu poate face copii! „Mi-aș rișca viața...”

Vedeta americană a făcut un anunț care a luat întreaga lume prin surprindere – nu poate face copii. Care este motivul pentru care actrița și cântăreața nu poate duce o sarcină până la capăt?

image

Selena Gomez a dezvăluit, în „Vanity Fair”, că se află în situația în care trebuie să „jelească” incapacitatea ei de-a deveni mamă în mod natural. „Nu am mai spus asta niciodată până acum…”, și-a început vedeta de 32 de ani confesiunea. „Dar, din păcate, nu-mi pot ține în propriul pântec copiii mei!”, a conchis aceasta.  

„Am multe probleme medicale care mi-ar pune viața în pericol. Pe a mea și pe cea a copilului meu. Această veste a venit ca un șoc pentru mine și a trebuit să-mi deplâng soarta pentru o vreme”, a continuat Selena pe același ton grav.

Cu toate că nu-și poate naște propriii copii, Gomez are la dispoziție alternative pentru a cunoaște la un moment dat maternitatea și-și dorește să devină mamă în anii care vin. „Nu e modul în care am visat să devin vreodată mamă. Credeam că voi deveni mamă așa cum devin mame și alte femei”, a explicat vedeta.

„Acum sunt împăcată cu acest lucru. Mă simt binecuvântată că există oameni minunați pe lumea asta care sunt dispuși să fie mame surogat sau să-și ofere copiii spre adopție, variante care sunt niște posibilități minunate pentru mine. Eu mă număr printre acele persoane care de-abia așteaptă să devină mame! De-abia aștept să văd cum va fi acest drum pentru mine, cu toate că nu va fi calea clasică spre maternitate”, a adăugat Selena Gomez.

„Până la urmă, nu-mi pasă cum voi deveni mamă. Acel copil, fie că va veni pe lume prin surogat, fie că va fi adoptat, va fi al meu! Va fi copilul meu!”, a ținut să precizeze fosta iubită a lui Justin Bieber, care a devenit de curând tată pentru prima dată în viață.

Selena își dorește copii încă de pe vremea când era singură și nu-l întâlnise încă pe iubitul ei de-acum, producătorul muzical Benny Blanco. „Înainte de-a fi în relația în care sunt acum, am stat singură timp de cinci ani, nu făcusem în acea perioadă nimic altceva decât să am câteva întâlniri amoroase și atât. Eram împăcată cu acest lucru, însă mi-am dorit chiar și atunci o familie. E cel mai important lucru pentru mine!”, a adăugat Gomez.

Vedeta nu poate duce o sarcină până la capăt din cauza tratamentului pe care-l face pentru tulburarea ei bipolară, care ar interfera cu sarcina. În 2013, Selena a fost diagnosticată cu lupus și, patru ani mai târziu, a făcut un transplant de rinichi.

foto - Shutterstock



Recente

Laura, Ada si Adela Retreat Vama Veche  jpg
terapia prin țipăt  foto   Shutterstock jpg
Brittany Murphy  foto   Shutterstock jpg
Click! pentru femei Nr  21   2024 jpg
7 michael jackson si lisa marie presley profimedia 0035714503 jpg jpeg
2 semne zodiacale cu noroc la bani in octombrie 2024  Sursa foto shutterstock 2278530341 jpg
lisa marie presley 2 shutterstock 276232913 jpg
Halle Berry  foto   Shutterstock jpg
OCC Matilda jpeg
Mariah Carey  foto   Shutterstock jpg
Ciocolata Dubai  Sursa foto shutterstock 2515426331 jpg
Tizi Hodson jpg
Pamela Anderson jpg
Leonardo DiCaprio și dublura lui, Roman Burtsev  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Cele mai bune jucătoare de fotbal jpg
Men in Black  foto   Imdb jpg
Acesti nativi au noroc pe 4 octombrie datorita Lunii in Scorpion  Sursa foto shutterstock 2381801813 jpg
Jennifer Aniston  foto   Shutterstock, Instagram jpg
apocalipsa  foto   Shutterstock jpg
frigider  foto   Shutterstock jpg