Sfaturi preţioase pentru sprâncene perfecte

1 69331 original jpg jpeg

Unul dintre cele mai importante lucruri în înfăţişarea unei femei îl reprezintă sprâncenele. Asta pentru că, în funcţie de forma pe care o avem, ni se reflecta, practic, expresia feţei. De exemplu, dacă alegem să purtăm sprâncenele într-o formă arcuită, putem părea încruntate sau pur şi simplu, nemulţumite în permanenţă.

Un alt exemplu şi poate cel mai frecvent tip de sprâncene,sunt cele de formă „rotundă”,ce denotă o privire şi o înfăţişare „afectată” de ceva,sau prea blândă.

Sprâncenele spun totul! Şi depinde de noi cum alegem să ne reflecte starea. Pentru a avea sprâncene „ca la carte”,se recomandă îngrijirea minuţioasă a acestora.

Seara,înainte de culcare,le putem da cu puţin ulei de ricin,care nu doar că ajută firele de păr să-şi păstreze puterea şi aspectul,dar,în cazul în care ne dorim să schimbăm forma sprâncenelor,acesta ajută la creşterea firelor de păr din sprâncene,astfel încât să le putem modela aşa cum ne dorim.

Fardarea excesivă a sprâncenelor înseamnă vulgaritate

Fiecare femeie este frumoasă în felul ei,dar trebuie să ţinem cont de faptul că frumuseţea sprâncenelor nu se bazează pe efectul de "fake". Fardarea excesivă a acestora poate oferi un aspect vulgar si nicidecum plăcut. 



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg