Singura mare iubire din viaţa lui Hitler a fost Geli Raubal, nepoata dictatorului, nu Eva Braun

1 aaaaaaaaaaaa jpg jpeg

După moartea lui Geli Raubal a ieşit la iveală inumanitatea lui Adolf Hitler, acea răutate, sete de răzbunare şi teroarea pe care a impus-o fără drept de apel. Pe 19 septembrie 1931, o femeie pe nume Geli Raubal a fost găsită fără respiraţie în Munchen, Germania. Trupul ei neînsufleţit a fost descoperit în baie, zăcând într-o baltă de sânge provocată de o împuşcătură în piept.

Pentru cei care s-au întrebat vreodată dacă Hitler a fost dintotdeauna sadic şi crud, răspunsul este că a devenit aşa după dispariţia nepoatei sale. Sinuciderea acesteia a creat monstrul care a devenit Adolf Hitler, a declanşat acel comportament inuman prin care liderul german în istorie. Dar care a fost relaţia celor doi?

Slăbiciunea dictatorului

“Moartea lui Geli a avut un efect devastator asupra lui Hitler”, a declarat Hermann Goring în timpul procesului de la Nuremberg. “A schimbat, pur şi simplu, relaţiile pe care acesta le-a avut cu oamenii”, conchide Goring.

Cu toţii ştim că Hitler a fost un lider inuman, neiertător şi crud, însă prea puţină lume ştie că avea o mare slăbiciune – pe nepoata sa, Geli Raubal. În ultimii ani din viaţa ei, Geli a devenit întregul univers pentru Adolf, obsesia lui şi, tot ce e posibil, prizoniera acestuia.

În 1925, când Geli n-avea mai mult de 17 ani, Hitler i-a propus mamei sale, Angela, să devină menajeră în casa lui, iar Angela a acceptat jobul şi s-a prezentat acasă la liderul german cu cele două fiice ale ei, Geli şi Elfriede. Adolf a fost atras imediat de Geli, care era descrisă ca având o „frumuseţe neobişnuită”. Din momentul în care a văzut-o, dictatorul n-a mai scăpat-o din priviri pe adolescentă.

Au fost sau nu iubiţi?

Adevărata natură a relaţiei dintre Geli şi Adolf rămâne un mister, totuşi există multe voci care susţin că între cei doi a avut loc o aventură secretă cum puţine au existat în istorie. Idila lor interzisă includea întâlniri sexuale scandaloase şi crize furtunoase de gelozie. Nu există dovezi concrete că relaţia lor a fost de natură sexuală, însă mai toţi istoricii s-au pus de acord într-o privinţă – că Hitler era îndrăgostit până la obsesie de nepoata sa. Şi, de asemenea, există mulţi care susţin că tânăra era şi ea absolut vrăjită de bărbatul mai în vârstă şi mai experimentat decât ea.

După doi ani în care Angela s-a ocupat de curăţarea casei lui Hitler, acesta i-a cerut să se mute într-o vilă mai mare a lui, casa Berghof din Berchtesgaden. De data aceasta, Adolf i-a spus mamei lui Geli să n-o mai ia cu ea şi pe fiica ei. Geli putea foarte bine să rămână cu el în apartamentul lui din Munich, dacă voia şi ea asta. Şi a vrut.

A vrut sau nu i s-a oferit nicio alternativă, nu ştim cu siguranţă acest lucru. Indiferent de aceste detalii, cert e că Geli a rămas cu Adolf timp de patru ani în apartamentul lui. Mulţi dintre apropiaţii lor au recunoscut că exista o gelozie cruntă între cei doi iubiţi. De fapt, Adolf era gelos pe frumuseţea tinerei cu care locuia şi pe faptul că flirta cu numeroşi alţi bărbaţi. În acelaţi timp, Geli era geloasă pe Eva Braun, un model angajat de fotograful lui Hitler, care se afla tot mai mult în compania unchiului ei.

Posesiv şi manipulator

Gelozia lui l-a determinat pe liderul german să devină tot mai posesiv cu Geli. În timp ce locuiau împreună, el controla întreaga viaţă socială a tinerei, îi dicta cu cine se putea întâlni şi cu cine nu şi i-a interzis chiar să-şi urmeze visul de-a face şcoala de muzică din Viena. Când Adolf a aflat că Geli avea o relaţie cu şoferul lui, Hitler l-a concediat pe angajatul trădător şi a încarcerat-o şi mai mult pe adolescentă.

Crizele lui de gelozie şi obsesia pe care Hitler o dezvoltase pentru Geli au împins-o pe Raubal spre un gest extrem. Geli şi-a luat singură viaţa în apartamentul lui din Munich. Se împuşcare cu pistolul lui Adolf. Aşa să fi fost oare?

Cu toate că a murit în casa lui, nicio anchetă cu privire la decesul tinerei nu a fost demarată. Nici măcar pentru a confirma sinuciderea aparentă. Spun aparentă pentru că unghiul împuşcăturii e cam anormal în cazul unei sinucideri. Cine se împuşcă singur în piept şi cum?! Cu toate aceste semne de întrebare, nu s-a efectuat nicio autopsie, pentru a descoperi adevărata cauză a decesului.

Naşterea unui monstru

Din moment ce s-a aflat de moartea nepoatei lui Hitler, tot mai multe zvonuri au început să iasă la iveală. Unele susţin că nasul victimei era spart sau că tânăra era gravidă la acel moment. Şi faptul că n-a existat niciun raport oficial cu privire la moartea lui Geli a generat o rumoare şi mai mare.

Hitler era plecat din oraş când a murit Geli şi a fost informat cu privire la dispariţia prematură a nepoatei sale a doua zi. Liderul nazist Rudolph Hess l-a înştiinţat pe lider cu privire la moartea lui Raubal şi a declarat ulterior că Adolf a fost cuprins de o depresie cruntă după aflarea teribilei veşti. Suferea atât de mult, încât vorbea despre propria sinucidere. Atunci a fost momentul în care dictatorul a devenit vegetarian pentru că nu mai suporta să vadă carne în faţa ochilor, amintindu-i de trupul ei mort.

După ce şi-a revenit puţin, Adolf Hitler a devenit alt om. Nu fusese el niciodată pâinea lui Dumnezeu, însă acum devenise crud de-a dreptul. Chiar şi cu familia lui.

Mama lui Geli n-a mai vrut să lucreze pentru dictatorul care-şi pierdea tot mai mult simţul realităţii. Hitler ajunsese chiar să păstreze camera în care murise Geli neatinsă, cu pata de sânge intactă. O transformase într-un altar adresat fostei lui mari iubiri, unde depunea flori de două ori pe an – de ziua ei de naştere şi de ziua în care murise.



Recente

Menopauza jpg
Ireland Baldwin jpg
Pamela Anderson carieră  foto   Shutterstock jpg
Papa Benedict  sursa   Shutterstock jpg
Iti place muzica live Iata top 3 restaurante pe care nu trebuie sa le ratezi in Bucuresti jpg
zi norocoasa shutterstock 1937419057 jpg
Regé Jean Page jpg
Partea nevazuta a povestilor care ti au bucurat copilaria  Sursa foto shutterstock 1983165296 jpg
Copiii Angelinei Jolie jpg
Dans jpg
jucării sexuale  foto   Shutterstock jpg
Michael Jackson, Diana Ross  sursa   Shutterstock, Instagram jpg
Lisa Loring  jpeg
Top 3 zodii ai caror nativi sunt buni povestitori  Sursa foto shutterstock 407827774 jpg
Piele somon jpg
SAGA jpg
Jennifer Lopez, anastasia Soare  sursa   Instagram jpg
Tom Cruise jpeg
Magda Vasiliu (5) jpg
Regele Charles al III lea  Sursa foto shutterstock 765355024 jpg