Spălatul pe dinţi imediat după masă este dăunător

1 70600 original jpg jpeg

Dacă până acum ai crezut că spălatul pe dinţi imediat după masă este cea mai bună soluţie pentru a-ţi proteja dantura, află că acest obicei este contraindicat de către specialişti.

În urma unei cercetări,oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că dinţii se corodează mai repede dacă îi spălăm la mai puţin de o jumătate de oră după masă.

Acest lucru se poate întâmpla din cauza faptului că după ce mâncăm,nivelul de aciditate din cavitatea bucală este crescut.

Acidul intră în smalţul dinţilor şi în stratul de dedesubt numit dentină,iar prin periaj se poate împinge acidul şi mai adânc ceea ce duce în timp la corodarea danturii.  

Aşadar,după ce bei cafea sau băuturi acidulate aşteaptă cel puţin 20 de minute până să te speli pe dinţi.

De asemenea,în cazul în care mănânci ceva picant,specialiştii ne atenţionează că trebuie să aşteptăm o oră pentru a nu ne afecta dinţii prin periaj.



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg