Stela Popescu a încetat din viaţă. Lecţia preţioasă pe care ne-a oferit-o

1 78389 original jpg jpeg

Stela Popescu, una dintre cele mai iubite actriţe, a încetat din viaţă astăzi, la vârsta de 81 de ani. Doamna teatrului românesc avea mereu zâmbetul pe buze şi reuşea să ne binedispună de fiecare dată prin simpla ei apariţie. 

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Urgenţe, în urma apelului la 112, două ambulanţe SMURD s-au deplasat la locuinţa Stelei Popescu, constatând decesul acesteia.

Foarte iubită de public, Stela Popescu ne-a făcut să râdem şi ne-a emoţionat deopotrivă în numeroase piese de teatru şi filme. A jucat în peste 25 de filme, printre care cele mai cunoscute sunt "Nea Mărin Miliardar" sau "În fiecare zi mi-e dor de tine".

Cupletele celebre cu Ştefan Bănică şi Alexandru Arşinel rămân de notorietate, oferind un umor de calitate.

Provenea dintr-o familie de învăţători modeşti din Republica Moldova şi mărturisea că şi-a dorit de mică să devină actriţă, deşi iniţial mama sa nu fusese de acord.

Într-un interviu acordat pentru Click!pentrufemei acum câţiva ani, marea actriţă ne oferea o lecţie preţioasă de viaţă, pe care ar fi bine să ne-o reamintim, mai ales în aceste momente:

"Toţi românii au o poveste de viaţă impresionantă, uneori am impresia că o ducem din greu în mai greu. Oamenii vor să fie bine, dar fericirea ne-o facem noi zi de zi. Trebuie să ştim cum să ne ferim de rău şi să ne păstrăm curaţi, să fim mândri când facem un bine, deoarece asta ne ţine în picioare. E important să nu ne fie ruşine de ce am făcut!"

Sursa foto: bucureştifm.ro



Recente

Printul Harry, Meghan Markle jpg
numerology concept composition (1) jpg
Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg