Talentul se moşteneşte

1 46941 original jpg jpeg

Frumuseţea şi talentul se moştenesc în familie, fără nicio îndoială! Iată câteva dintre cele mai cunoscute cupluri mamă-fiică din lumea showbiz-ului.

Goldie Hawn şi Kate Hudson

Era normal ca actriţele cele mai zâmbăreţe de la Hollywood să fie mamă şi fiică. Chiar dacă le despart trei decenii,cele două arată mai degrabă ca două surori,graţie formei incredibile în care se află Goldie,la cei 64 de ani ai săi.

Pe Goldie şi Kate nu le uneşte doar talentul actoricesc şi pofta de viaţă,ci şi pasiunea pentru dans. Goldie Hawn,care şi-a început cariera ca dansatoare,a fost impresionată de talentul la dans al fiicei sale,demonstrat în filmul „Nine”.

Judy Garland şi Liza Minnelli

Judy Garland a avut o carieră de peste 40 de ani. Deşi a câştigat numeroase premii pentru rolurile sale,nu a luat niciodată Oscarul. A fost „răzbunată” de fiica ei,Liza Minnelli,care a câştigat râvnitul trofeu pentru rolul din musicalul „Cabaret”.

Evident,şi talentul muzical s-a transmis de la mamă la fiică,deoarece Judy a câştigat două premii Grammy. Mai mult,ea a fost plasată pe locul al optulea în topul celor mai de succes 100 de staruri din toate timpurile.

Ingrid Bergman şi Isabella Rossellini

Ingrid Bergman,legendara actriţă din filmul „Casablanca” (1942),are o moştenitoare pe măsură:pe Isabella Rossellini,fiica ei şi a nu mai puţin celebrului regizor Roberto Rossellini.

Cele două nu numai că seamănă izbitor,sunt frumoase şi foarte talentate,dar au şi jucat împreună în filmul „A Matter of Time” (1976),în care Isabella a debutat ca actriţă. Ambele au fost răsplătite pentru prestaţiile lor artistice cu numeroase premii.



Recente

colab jpg
profimedia 1019165008 jpg
777 PORTAL jpg
dreamlike surrealistic landscape jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Magda Pălimariu (1) jpg
Diogo Jota  foto   Instagram jpg
WhatsApp Image 2025 06 27 at 16 33 41 jpeg
Donald Trump, Regina Maxima  foto   Prodimedia jpg
profimedia 1017903866 jpg
cântăreața Lily Allen  foto   Profimedia jpg
Khloe Kardashian  foto   Profimedia, Instagram jpg
Al Pacino în „The Panic în Needle Parc” jpg
GIK 5009 4 jpg
Mike Tyson  foto   Profimedia jpg
prinț german  foto   Instagram jpg
Katy Perry, Orlando Bloom  sursa foto   Profimedia jpg
Jeff Bezos, Lauren Sanchez  foto   Profimedia jpg
DSC 1580 JPG
Alan Hamel cu fosta soție  foto   Profimedia jpg