Trucuri simple pentru 40+

1 51580 original jpg jpeg

Un machiaj reuşit este esenţial oricărei vârste. Pentru femeile de peste 40 de ani însă, există câteva reguli de bază, care nu se aplică şi în cazul fetelor de până în 25 de ani. Iată!

Dacă ai pielea ceva mai închisă la culoare,particulele de pigmenţi intră mai uşor în riduri şi le fac astfel mai vizibile. Ăsta este motivul pentru care femeile de peste 40 de ani ar trebui să aleagă nuanţe mai deschise pentru baza machiajului lor.

Cheia unui machiaj reuşit constă într-o piele impecabil hidratată. Rezultă deci,că mai înainte de aplicarea produselor de machiaj,să utilizezi o cremă intens hidratantă. Ajut-o apoi să intre bine în pori,prin mişcări circulare repetate.

Dacă îţi doreşti o culoare uniformă a tenului,optează pentru nuanţe deschise,care să reflecte lumina. Altfel,mai poţi încerca şi o bază de machiaj.

Rujurile vineţii sau “zmeurică” nu se potrivesc oricui!

Nu folosi culori deschise sau perlate (sidefate) atunci când vine vorba de fardul tău de pleoape.

Pentru ochi,obraji şi buze este preferabil să utilizezi nuanţe moi de brun-roze.

Poţi ascunde cearcănele cu ajutorul unor creme de „camuflaj”. Acestea trebuie să fie neapărat cu 2 nuanţe mai deschise decât fondul tău de ten.



Recente

Dan Negru Kanal D JPG
WhatsApp Image 2026 07 15 at 15 37 28 jpeg
Gemini Generated Image j8pb9gj8pb9gj8pb png
BetBrain clickpentrufemei ro jpg
Mirabela Grădinaru   Profimedia jpg
Sam Neill  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt cu Ines de Ramon  foto   Profimedia jpg
moon seen phase with sepia style effect jpg
avion  foto   Profimedia jpg
Regele Charles  foto   Profimedia jpg
Heidi Klum  Profimedia jpg
743633019 1344154787806429 1886030999061613122 n jfif
water texture background night sky reflection jpg
Jennifer Lopez cu sora ei  foto   Instagram jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg