VIDEO. Paula Seling şi Ovi, despre finala Eurovision
Paula Seling, care va reprezenta România la Eurovision 2014, a fost astăzi la Adevărul Live.
Artista a vorbit despre emoţiile finalei din 1 martie,dar şi despre pregătirile pentru competiţia europeană şi „strategia“ pe care o vor adopta la Copenhaga. Ovi Cernăuţeanu a intrat în legătură directă prin Skype.
Paula Seling şi Ovi au câştigat sâmbătă,1 martie,finala Selecţiei Naţionale Eirovision,cu piesa „Miracle“.Cei doi artişti,care au deja experienţa unei ediţii internaţionale Eurovision (locul 3,în 2010,una dintre cele mai bune clasări ale României în concurs),vor ca de această dată să-şi depăşească performanţa şi să realizeze un „miracol“ la Copenhaga.
Eurovision 2014 va avea loc în Danemarca,pe 6,8 şi 10 mai. România va participa în cea de-a doua semifinală a concursului,cea din 8 mai,alături de Norvegia,Israel,Georgia,Austria,Lituania,Polonia,Malta,Macedonia,Finlanda,Irlanda,Slovenia,Belarus,Grecia şi Elveţia.
Cele mai importante declaraţii:
Au fost multe emoţii pentru că este o responsabilitate mult mai mare decât în 2010. Suntem hotărâţi şi determinaţi să nu consumăm niciun fir de energie decât în direcţia Copenhaga.
Avem o rutină în pregătire,ştim pe ce trebuie să punem accentul,ştim cum trebuie să fie pregătirea noastră şi aceste lucruri ne ajută.
Ovi:Emoţiile au trecut,dar vin unele şi mai mari. De acum am intrat în linie dreaptă şi avem multe de pus la punct. Citeam un articol,un fel de analiză a piesei noastre făcută de un om care este foarte implicat în acest concurs. Şi tot aud că unii sunt relativ nesiguri pe cât de puternic este sau nu este refrenul şi deja am început să îmi închipui ce este de făcut la Copenhaga,mai ales că acolo vom avea trei sau patru backing vocalişti din Copenhaga,nişte voci foarte bune şi mă gândesc cum să întărim refrenul.
Comparaţia cu piesa din 2010,„Playing with Fire“
Personal nu sunt de acord cu cei care spun că piesa din 2010,„Playing with Fire“,este mai bună decât „Miracle“. Aceasta are mai multă energie şi este o piesă mai completă,textul este mai bun. Părerile sunt împărţite,dar sunt şi oameni care o văd cu şanse mai mari.
Dacă vă uitaţi la piesa „Playing with Fire“ de la finala din România şi la cea din finala de la Oslo,veţi vedea diferenţa. Timp de două luni piesa se aşează altfel în voce.
La show-ul de acum am avut mari probleme cu ecranul,trebuia să fie unul mai mare. Am comandat un ecran care a venit rupt,a trebuit să revizuim toată scenografia într-o săptămână.
Va fi o creştere mult mai mare decât cea de la Braşov şi sperăm să ajungem în Copenhaga în formă maximă.
Ne-a crescut pulsul pentru că nu ştiam dacă vom mai avea acest show. Soţul meu,Radu,deja se gândea ce am putea să facem. Radu este un om foarte important în tot ceea ce facem noi şi este cel care ţine toate elementele de scenă împreună.