„Vreau să mulțumesc Botoxului!” Ariana Grande a surprins cu discursul ei pe scenă

Celebra cântăreață a fost premiată la Festivalul de Film din Palm Springs, motiv pentru care și-a arătat recunoștința în cel mai inedit mod – „Vreau să mulțumesc, pe această cale, Botoxului și Juvedermului!”.  

image

„Nici nu știți cât de mult înseamnă pentru mine acest premiu”, și-a început Ariana Grande discursul de pe scenă. „Eu susțin spectacole de mică, așa că nu m-am gândit că, la 31 de ani, voi mai auzi despre mine că sunt un «Star în ascendență», dar, chiar și așa, vreau să le mulțumesc celor doi prieteni ai mei – Botox și Juvederm!”, a continuat, mai în glumă, mai în serioas, vedeta.

Ariana a recunoscut, în 2023, că își făcea Botox constant și își punea fillere în buze de câte ori simțea nevoia, însă s-a oprit cu toate aceste artificii estetice în 2018. „Era totul prea mult, simțeam că mă ascund cumva…”, a dezvăluit Grande.

În ceea ce privește procedurile estetice pe care și le face sau nu în prezent, ea a făcut un test poligraf împreună cu colega ei de pe platoul „Wicked”, Cynthia Erivo. În timpul testului, vedeta a negat că și-ar fi făcut vreodată rinoplastie, că și-ar fi pus implant în bărbie și în sâni.

Tot ea a precizat că n-a apelat niciodată la un lifting facial, dar că nu este exclus să facă asta în viitorul nu foarte îndepărtat. Și nu, n-a bifat nici faimosul „Brazilian Butt Lift”, adică nu și-a pus implant fesier. „Asemenea procedură n-ar fi OK pentru mine. Nu cred că mă reprezintă și n-am nicio problemă cu asta”, s-a justificat cântăreața și actrița din „Vrăjitoarele”.  

image

Privind-o pe Ariana, e limpede că este foarte atentă cu imaginea sa și apelează în continuare la tot felul de proceduri estetice neinvazive. Până la urmă, este urmărită de întreaga planetă și simte că are o datorie morală pentru fanii ei să arate întotdeauna bine.

Ce părere aveți - Arianda Grande este naturală din cap până-n picioare sau frumusețea ei este, pe alocuri, artificială?

foto - Shutterstock



Recente

Melania Trump, Donald Trump  foto   Shutterstock jpg
Jessica Simpson  foto   Instagram jpg
shutterstock 2116255859 jpg
David Lynch  sursa foto   Shutterstock jpg
trăsura regelui  foto   Shutterstock jpg
brooke shields 1 jpg jpeg
Cum te va influenta energia Sarpelui de Lemn in 2025  Sursa foto shutterstock 2536140865 jpg
Sofia Vergara, Lewis Hamilton  sursa foto   Shutterstock jpg
image00016 jpeg
shutterstock 2319433843 jpg
Brooke Shields  foto   Shutterstock jpg
Kim Kardashian, incendiu California  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2400721851 jpg
Denise Richards  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 2304929435 jpg
Iulia Pârlea (2) jpg
Gal Gadot  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, cărți de tarot  foto   Shutterstock jpg
Angelina Jolie  Shutterstock jpg