Cartea de bucate de la Cluj sau cărticica meseriei de bucătar (1695), publicată la editura GastroArt include reţete care conţineau ghimbir. Printre acestea, o reţetă de sarmale veche de peste 300 de ani care, pe lângă carne de vită şi slănină de porc, avea ca ingredient principal ghimbirul.

La vremea respectivă, cărţile de bucate erau destinate doar clasei bogte, care îşi permitea să le cumpere ingrediente scumpe şi rare precum mirodenii, zahăr etc. Cărticica meseriei de bucătar, tipărită pentru prima oară în 1695, la Cluj, a fost scrisă în limba maghiară de istoricul clujean Jozsef Lukacs.

Ghimbirul este una dintre cele utilizate plante din lume, folosită de secole pentru aromatizarea preparatelor, dar şi în scop medicinal.
Chiar dacă există peste 1.300 de specii, ghimbirul sau Zingiber officinale este o plantă din familia Zingiberaceae care se cultivă pe scară largă, pentru rădăcina sa comestibilă. În mod obişnuit, rădăcina de ghimbir este uscată şi transformată în condiment sub formă de pulbere, dar se consumă des şi în stare proaspătă.

Ghimbirul are o lungă istorie în ceea ce priveşte cultivarea. Cel mai probabil, planta este originară din Asia de Sud, mai exact din China. Până în secolul al XI-lea, ghimbirul era deja cunoscut în Anglia. Astăzi, se cultivă în multe zone tropicale şi subtropicale, inclusiv India, Australia, Japonia, Africa de Vest şi Caraibe. În bucătăria occidentală, ghimbirul se adaugă, în mod tradiţional, în preparatele dulci.

În comuna Jarnac, din Franţa, se produce un tip de lichior cu ghimbir, în timp ce în Marea Britanie se foloseşte la prepararea unui tip vin. În Orientul Mijlociu, ghimbirul se foloseşte ca mirodenie pentru cafea. În India, ghimbirul proaspăt este unul dintre principalele ingrediente ale reţetelor de curry sau cu legume. Şi, cum precizam, în România era folosit la sarmale.

FOTO Shutterstock