Grădinăritul, un hobby pentru suflet! De ce ne face mai fericiţi şi cum ne poate îmbunătăţi calitatea vieţii?

gradinarit fericire jpeg

Grădinăritul este „bun pentru suflet”, potrivit unui studiu recent care arată că aduce beneficii sănătăţii emoţionale. Cu alte cuvinte, ne face la fel de fericiţi ca şi atunci când facem sport, cum ar fi mersul pe bicicletă sau plimbările.

Specialiştii din cadrul Universităţii Princeton (SUA) au descoperit cum ieşirea în aer liber şi grădinăritul au fost deosebit de benefice pentru femeile din gospodăriile cu venituri mici, scrie Daily Mail

În timp ce alergarea sau sportul necesită mai mult efort fizic, grădinăritul funcţionează mai bine pentru bunăstarea generală decât alte activităţi.

Echipa de cercetători au precizat că această activitate devine şi mai benefică pentru cei care îşi cultivă propriile legume decât pentru cei care îngrijesc estetic o grădină.

La studiu au luat parte 370 de voluntari americani. Aceştia au raportat cum se simt folosind o aplicaţie în timp ce fac anumite activităţi.

Cultivarea de legume ajută la bunăstarea emoţională şi i-ar putea încuraja pe cei cu grădini mici să cultive legume şi fructe decât flori. 

Autorii au observat că grădinăritul este bun pentru starea de bine, indiferent că era vorba despre oameni pe cont propriu sau împreună cu rude sau în grupuri. Consumul de legume şi fructe bio, din propria grădină, aduce beneficii sănătăţii noastre, în timp ce grădinăritul promovează activitatea fizică şi ne face mai fericiţi. 

Voluntarii au locuit cu toţii în zona metropolitană Minneapolis St Paul şi au folosit o aplicaţie pentru telefoane mobile numită Daynamica pentru a-şi raporta bunăstarea emoţională, în timp ce s-au angajat în oricare din cele 15 activităţi zilnice.

De exemplu, autorii studiului au descoperit că 31% dintre participanţi s-au angajat în grădinărit acasă timp de aproximativ 90 de minute pe săptămână, în comparaţie cu 19% dintre voluntari care s-au ocupat cu bicicleta şi 85% care au mers pe jos.

„Grăsinăritul a fost asociat cu niveluri mai mari de fericire, similare cu mersul pe jos şi cu bicicleta”, potrivit autorul studiului. 

Rezultatele au fost publicate în revista Landscape and Urban Planning.

Citeşte şi: Activităţi care ne relaxează mintea şi corpul

FOTO: Shutterstock.com 



Recente

faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg