Guvernul adaugă 5 noi ţări pe lista verde! Cei ce sosesc de aici nu mai intră în carantină

1 shutterstock 1754395331 jpg jpeg

Alte cinci ţări europene au intrat pe lista verde a României. Persoanele care ajung în România din Estonia, Finlanda, Franţa, Irlanda şi Italia nu mai sunt obligate să stea în carantină timp de două săptămâni. În cazul Germaniei, care se afla deja pe lista verde, a fost exclus districtul Kreis Gutersloh, care a reintrat în zona galbenă.

Conform hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), toate persoanele care ajung pe teritoriul României din zona galbenă, indiferent de naţionalitate şi indiferent dacă prezintă sau nu simptome de Covid-19, trebuie să rămână timp de 14 zile în carantină. Iar în zona galbenă se află toate statele, cu excepţia celor din zona verde.

După ultima actualizare a Institutului Naţional de Sănătate Publică, 22 de state se află acum în zona verde, care nu necesită carantină. Pe lângă cele menţionate mai sus, lista cuprinde şi: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Elveţia, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Cresc cazurile în Braşov şi Buşteni

CNSU a făcut public şi raportul săptămânal al infectărilor cu noul coronavirus. Astfel, în săptămâna 15-21 iunie, 45.7% din totalul cazurilor de Covid-19 înregistrate în România au fost în Bucureşti, Braşov, Suceava, Vrancea şi Argeş. Cele mai alarmante creşteri au fost în judeţele Braşov şi Vrancea, unde rata îmbolnăvirilor a trecut de 50 de cazuri la 100.000 de locuitori.

Pe de altă parte, tot mai multe persoane au confirmat pe reţelele lor de socializare că s-au îmbolnăvit de Covid-19 în urma unor excursii în zone turistice, în special în Buşteni. De altfel, numărul infectărilor cu noul coronavirus în judeţul Prahova a fost mult mai mare săptămâna trecută decât în oricare altă perioadă de la începutul pandemiei. În perioada 15-22 iunie, în judeţ s-au înregistrat 82 de noi cazuri.



Recente

7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg
relatie jpg
test, relatie, cuplu jpg
shutterstock 2014844981 jpg