Semeaţă şi impunătoare ca o catedrală, biserica mănăstirii pare că-i cheamă zi de zi pe credincioşi să ia din lumina pe care o emană. Nu ai cum să treci pe lângă biserica de un alb imaculat, să nu-ţi faci cruce şi să nu intri măcar pentru câteva minute pentru a te reculege şi a pleca mai departe împăcat cu tine însuţi. Mănăstirea îi primeşte pe toţi cei care vin cu inima deschisă pentru a-i vindeca, aşa cum şi ea a reuşit să învingă testul timpului.

Rădăcini greceşti

Istoria mănăstirii începe în 1659, când, boierul grec Iani Hadâmbu a primit de la voievodul Gheorghe Ghica un loc în zona Dealu Mare, aflat azi pe teritoriul comunei Mironeasa. Boierul, un apropiat al voievodului, a primit astfel misiunea să reconstruiască un schit mai vechi, ce purta hramul „Sfântul Ierarh Nicolae‟. Biserica veche a fost întărită şi extinsă, semănând mai degrabă cu o mică fortăreaţă, gata să se poată apăra de raidurile turceşti şi tătărăşti, care vizau în acea perioadă lăcaşurile de cult. Astfel, pe lângă biserică, au fost ridicate stăreţia, zidul, întărit cu trei turnuleţe, precum şi intrarea sub forma unui turn-clopotniţă. Mănăstirea nou înfiinţată a luat numele ctitorului ei, Hadâmbu, fiind închinată Patriarhiei Ierusalimului.

Mărire şi decădere