Hainele şi încălţămintea pe care trebuie să le eviţi vara aceasta! Nu te (mai) fac să te simţi confortabil

2 shutterstock 1316505347 jpg jpeg

În anul 2020, găsim multe piese vestimentare care au făcut furori în anii ‘70, ‘80, ‘90 şi inclusiv la începutul anilor 2000. Când vine vorba despre fashion, asta nu înseamnă că ne mai pot fi de folos vara aceasta, atrag atenţia designerii de modă. Ce piese vestimentare le putem “uita” pe rafturile dulapului?

David Meister, dar şi alţi creatori de modă celebri ne dau următoarele sfaturi, potrivit Insider: 

Ţinuta neon 

Nu mai este la modă să ne îmbrăcăm din cap până în picioare într-o ţinută neon, ci mai degrabă să combinăm doar o piesă vestimentară, într-o culoare puternică, cu alte haine de culori neutre. 

Încălţămintea cu bot pătrat 

Deşi anul trecut a fost lansată o colecţie de pantofi cu bot pătrat, sub brandul Bottega Veneta, şi adorată imediat de domnişoare, designerii de modă nu sunt foarte încântaţi. Din punctul lor de vedere, ar trebui să avem sandale/pantofi care să arate cât de cât sexy/atractiv. 

Sneakersi cu platformă 

Acest model de încălţăminte a câştigat în popularitate în primăvara lui 2018 şi continuă să se mai poarte. Vara este plină de raze călduroase de soare, prin urmare ar trebui să ne răsfăţăm mai mult picioarele şi să purtăm încălţăminte lejeră. 

Bustierele şi colanţii

Cu siguranţă, ai văzut persoane care poartă bustiere şi colanţi scurţi, fiind o ţinută potrivită mai degrabă pentru sala de sport decât pentru o ieşire în oraş. Cum ar fi să înlocuim echipamentul de sport cu o pereche normală de pantaloni scurţi şi un tricou simplu?

Costumul de blug/denim 

La fel ca şi la ţinuta neon, nu este nevoie să combini atât geaca de blug cu… o pereche de blugi. De altfel, vara este cald, aşadar poţi crea multe combinaţii reuşite şi lejere. 

Imprimeul leopard 

Este unul dintre print-urile cele mai populare când vine vorba despre fashion, însă designerii de modă recomandă să înlocuim imprimeul leopard cu cel de tip zebră. 

Sandale cu baretă între degete

Probabil, la piscină este potrivită o pereche de şlapi cu baretă între degete, însă în viaţa de zi cu zi, este de preferat să eviţi acest model de încălţăminte. 

Hainele cu model de tip Hawaii 

De multe ori, piesele vestimentare cu motiv tropical nu se asortează în mod reuşit, aşadar cel mai bine este să le dai deoparte. 

Vestele

Vara, vestele sunt o piesă vestimentară… în plus. Optează pentru ţinute vaporoase şi lejere, fără să le încarci cu alte haine, doar ca să pară fashion. 

Hainele din piele 

Sunt potrivite pentru sezonul rece decât pentru zilele călduroase de vară. Alege ţinute colorate şi din materiale în care nu te poţi “încinta” la soare. 

Top-urile 

Mai ţii minte acele “bucăţi” de material, fără bretele, care îţi acopereau doar sânii şi îţi ajungeau deasupra buricului? Au făcut furori în anii ‘90, însă acum nu mai sunt deloc de bun gust. Chiar dacă te hotărăşti să porţi un top, asortează cu o pereche de pantaloni din denim, o geantă mare şi o pereche de încălţăminte stiletto cu toc mic. 

FOTO Shutterstock.com 



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg